Liviu Dragnea

Liviu Dragnea acuză că a suferit de frig

Se pare că la închisoare nu e ca în Maldive sau în Brazilia. O realitate crudă pe care fostul lider PSD, Liviu Dragnea, a experimentat-o pe propria piele, de când e încarcerat la Penitenciarul Rahova. Cum în ultimele două zile temperaturile de pe timpul nopții au scăzut destul de mult, Dragnea acuză condiții mizere în penitenciar și spune că ceea ce i s-a întâmplat acestuia este numai rezultatul unui complot menit să îl lase pe acesta să sufere de frig.

Pe unde intră frigul în oase

Nu știm exact pe unde intră frigul în oase, însă știm că Liviu Dragnea e tare necăjit pe motiv de friguț în celulă. Acesta reclamă tratamente inumane și spune că temperaturile de pe timpul nopții ar fi ajuns și la -15 grade Celsius, întrucât sistemul de termoficare din celula sa nu ar fi funcționat.

Citește și: Dragnea n-a vrut să-și plătească libertatea cu… România

Așa sunt zilele mele, una proastă, restu’ rele

Din data de 27 mai 2019, de când a fost băgat la închisoare, Liviu Dragnea se tot chinuie să invoce motive pentru a fi scos din închisoare. Ba că-i nedrept, ba că-i nevinovat, ba că sentința, ba că-i frig. Acestea fiind spuse, îl invităm pe acesta să locuiască o singură zi în apartamentele bucureștenilor ce au rămas și fără căldură, dar și fără apă caldă, bucureșteni ce nu au fost condamnați pentru nicio faptă de corupție. Poate așa va înțelege că ceea ce pătimește el nu e câtuși de puțin o pedeapsă, ci realitatea crudă a multor români, realitate la care și el a pus osul, înainte să fie băgat la „răcoare”.

Citește și: Marcel Ciolacu se leapădă de… Dragnea

Ghinion! Liviule, acum știi și tu cum e să fii român adevărat! Pentru că prea făceai pe patriotul până acum, fără să știi despre ce e vorba. Din palatul de cleștar România părea frumoasă, nu?

#News