În urma deciziei de redeschidere a pieței, votată astăzi în plenul Camerei Deputaților, liberalii par să nu accepte prea bine înfrângerea. Amendamentul inițial a fost depus de către președintele PSD Marcel Ciolacu și a fost aprobat astăzi de deputați.

„Astăzi (marţi – n.r.), prin amendamentul votat în Parlament privind redeschiderea pieţelor din spaţii închise, PSD a demonstrat încă o dată că populismul este mai important decât sfaturile specialiştilor şi sănătatea oamenilor. PSD pune, din nou, beţe în roate oricăror măsuri de protecţie propuse de specialiştii epidemiologi. Camera Deputaţilor a aprobat un amendament depus de preşedintele PSD Marcel Ciolacu privind redeschiderea pieţelor din spaţiile închise. Medicii şi epidemiologii au cerut autorităţilor să intervină în acele locuri în care nu se respectă regulile sanitare, adică acolo unde există un risc de infectare foarte mare. Astfel de locuri sunt pieţele din întreaga ţară. Din păcate, majoritatea vânzătorilor şi mare parte dintre cumpărători nu poartă mască, în ideea că se află în aer liber, deşi pieţele sunt în interior”, au spus liberalii, pe pagina lor de Facebook.

Liberalii se revoltă: „Premierul le-a cerut primarilor să găsească soluţii astfel încât toţi producătorii români care desfac marfa în pieţe să poată să facă acest lucru în continuare”

Astfel, aceștia insistă că măsurile propuse de guvern ar fi fost luate după ce, în prealabil, s-a cerut sfatul specialiștilor în sănătate.

„Măsurile au fost luate ţinând cont de evaluările făcute de specialişti în sănătate publică privind principale locuri unde se infectează oamenii. Premierul Ludovic Orban a discutat personal cu peste 100 de primari de municipii şi de oraşe ca să găsească soluţii pentru ca acest tip de comerţ să funcţioneze în condiţii sanitare bune, astfel încât să protejăm românii. Premierul le-a cerut primarilor să găsească soluţii astfel încât toţi producătorii români care desfac marfa în pieţe să poată să facă acest lucru în continuare. O soluţie este aceea de a organiza aceste puncte de vânzare în locurile din jurul pieţelor. Soluţiile găsite sunt diferite, în funcţie de situaţia din teren”, au mai spus liberalii pe Facebook.

Tot ei, liberalii, au punctat că aceste măsuri nu au fost luate doar de țara noastră, ci mai cu seamă ele ar fi fost luate, înainte, și în alte țări ale Europei de Vest.

Citește și: Veste bună. Se redeschid piețele agro în spații închise

„Ne cerem scuze pentru cei care consideră că această măsură îi dezavantajează, însă toată lumea trebuie să înţeleagă că aceste măsuri vin pentru a ne proteja pe noi şi familiile noastre. Măsura este în vigoare doar pentru 30 de zile, după această perioadă vom evalua situaţia. Românii trebuie să ştie că nu se închid pieţele aşa cum ţipă propagandiştii PSD, ci doar se mută anumite tarabe din spaţiile închise în spaţiile deschise. Măsura nu este una singulară, vedem aceleaşi măsuri şi în ţările din Vestul Europei, acolo unde există pieţele volante, în aer liber. PSD are un lung istoric de măsuri de obstrucţionare a măsurilor luate de Guvern pentru combaterea pandemiei. PSD a blocat, săptămâni în şir, în Parlament, legea carantinei, social-democraţii ignorând creşterea cazurilor de îmbolnăviri, din cauza lipsei unui cadru legislativ. În absenţa unei legi, 5.000 de persoane diagnosticate cu COVID fie nu s-au internat, fie au ieşit la cerere înainte de a fi vindecate. Aceştia au luat contact cu alte persoane, contribuind la răspândirea epidemiei”, au mai declarat liberalii, în aceeași postare.

Citește și: Rareș Bogdan, „bipolar politic”, cu partidul dar nu prea

#News