Radu Banciu

Realizatorul emisiunii „Lumea lui Banciu” suprinde un aspect interesant. Potrivit lui Radu Banciu, dacă e să te pui pe calcule, ceva dă cu minus, atunci când vorbim despre starea de urgență ce-a trecut. În timp ce în luna martie, starea de urgență s-a decretat la aproximativ 100 de cazuri zilnice, în prezent, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru ne sugerează că o nouă stare de urgență ar putea fi decretată doar în caz excepțional. Ceea ce îi ridică lui Banciu anumite semne de întrebare.

„Avem 614 cazuri astăzi, ieri am avut 555, se vorbește de 10,000 în câteva zile. Domnul Tătaru a spus că nu e același lucru dacă avem 10,000 de cazuri în 2 zile, sau în 7-8 zile, ba e cam același lucru! Până la urmă tot 10,000 de bolnavi sunt, dar de ce trebuie sa ajungem la numărul ala ca să intrăm in starea de urgență, când noi am intrat în starea de urgență la 100 și ceva de cazuri?! Deci noi la 114-115 cazuri pe zi eram în stare de urgență, astăzi a 614, record de la începutul lunii martie și până astăzi, nu suntem în stare de urgență. De ce? Pentru că atunci occidentalii au chemat pe toată lumea, au zis vine valul, haideți repede cu toții în case, am intrat și noi fără să întrebăm care e treaba.. Acum ne e frică să le stricăm oamenilor concediile? Să-i deranjăm în această perioadă de vară? Sau pentru că este un an electoral pentru că nu ni s-a explicat foarte clar”, a spus Radu Banciu.

Banciu: De ce ne trebuie 10,000 de cazuri, când la 100 am stat în stare de urgență o lună de zile?

În aceeași emisiune, Banciu ridică, de asemenea, problema testelor care, potrivit acestuia, odată rezolvată, ar putea să ne pună pe tapet o situație clară a numărului de infectări zilnice.

„Păi dacă la 600 nu intri, și ai intrat 100, vedeți că există o logică fisurată, care ne scapă? De ce ne trebuie 10,000 ca să ne întoarcem, când la 100 am stat în stare de urgență fix o lună de zile?…Nu aveam atunci multe cazuri. Nu contează câte teste se făceau, atâtea cazuri aveam declarate oficial, astăzi se fac mai multe teste, e problema statului. Trebuia să rezolve cu testele din timp, să facă și atunci 13,000 de teste, nu din prima zi, dar după 2 săptămâni, trebuia să se miște repede eram în starea de urgență, se putea face orice. N-au fost în stare, poate nici nu-i interesa foarte mult, nu era o perioadă în care lumea să latre atât de mult, acum e complicat să-i mai aduci pe oameni în case, nu mai ai legitimitatea pe care o aveai atunci…”, a mai spus Banciu.

Citește și: Mașina timpului i-a readus pe Ponta și pe Băsescu în același ring de box politic

#News