Aproximativ 6 milioane de cozonaci, copți pentru masa de Paște de patiserii din România

Circa 600.000 de cozonaci vor fi exportați , susţine preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu.

Oferta de cozonaci din perioada Sărbătorilor Pascale va fi de aproximativ 6 milioane în acest an, mai mică decât cea din perioada Crăciunului când sunt mai multe zile de sărbătoare, potrivit g4media.ro.

Din această cantitate în jur de 600.000 de bucăţi vor merge la export, susţine preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu.

„Oferta industriei de morărit şi panificaţie este mai mică în perioada Sărbătorilor Pascale faţă de sărbătorile de iarnă, care ţin de la 25 decembrie până la 7 ianuarie. Anul acesta vom scoate pe piaţă până la 6 milioane de cozonaci, mai puţin decât anul trecut când depăşeam 7,5 milioane, iar la export, în special în ţările unde există comunităţi mari de români, vor merge în jur de 600.000 de cozonaci, faţă de aproximativ două milioane în perioada Crăciunului. Anul acesta, ca o noutate, vor merge la export dar se vor găsi şi pe piaţa internă cozonacii însiropaţi şi cozonacii cremoşi şi bineînţeles pasca cu brânză. Toate aceste produse sunt făcute după reţete româneşti”, a declarat Aurel Popescu.

Acesta afirmă că românii au devenit mai cumpătaţi din cauza puterii scăzute de cumpărare, dar nici nu mai aruncă atât de multe produse alimentare.

„După părerea mea risipa alimentară este mai mică şi cred că fenomenul acesta este un lucru bun”, a spus el. Deşi nu a avansat un procent în ceea ce priveşte scumpirea cozonacilor faţă de anul trecut, Popescu a precizat că preţul a fost ajustat cu indicele preţurilor la energie, gaze şi materie primă. „Un cozonac de circa 700 de grame poate fi cumpărat în această perioadă cu circa 15-20 lei bucata, dar preţurile pot ajunge şi la 70-80 lei pe kilogram” , a menţionat reprezentatul industriei de morărit şi panificaţie. Preşedintele ROMPAN a subliniat că acesta s-a stabilizat, iar cel puţin până în toamna acestui an va rămâne nemodificat. Acesta a subliniat că nu estimează o ieftinire în contextul unui grâu mai ieftin care vine din Ucraina întrucât brutarii au lucrat prea mult în pierdere.

Numărul turiștilor de pe vasele de croazieră care vizitează Barcelona, limitat