Românii pot cumpăra și anul acesta vechime în muncă

Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială şi efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele cuprinse între dată împlinirii vârstei de 18 ani şi dată împlinirii vârstei standard de pensionare.

În urma majorării cuantumului salariului minim pe economie, crește și suma pe care românii trebuie să o plătească dacă vor să își cumpere ani de vechime pentru a primi pensie de la stat. Românii care se apropie de vârsta de pensionare și nu au stagiul minim de cotizare, mai pot cumpăra vechime și în acest an, potrivit OUG 163/2020, potrivit digi24.ro.

Potrivit actului normativ, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale.

Astfel, perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială şi efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele cuprinse între dată împlinirii vârstei de 18 ani şi dată împlinirii vârstei standard de pensionare. Contribuţia lunară se calculează în funcţie de salariul minim pe economie. Deoarece de la 1 ianuarie 2023 salariul minim brut pe țară este de 3.000 de lei, contribuția lunară la sistemul public de pensii crește de la 638 lei cât era în 2022, la 750 lei în 2023, contribuția la sistemul public de pensii fiind de 9.000 de lei în acest an. Pot fi cumpăraţi până la 5 ani de vechime în muncă, până la data de 31 august. Anumite produse din plastic de unică folosință, interzise în Marea Britanie