Foto: Facebook

George Simion, co-președintele AUR, s-a arătat foarte deranjat de faptul că Parchetul General a deschis un dosar penal in rem pentru minimizarea Holocaustului într-un comunicat de presă emis la începutul săptămânii trecute în care susține că „experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze”, precizând că „adevărata educație este educația clasică, cea care formează cetățeni conștienți de drepturile și responsabilitățile lor, de cultura, istoria și originile lor”.

De altfel, acesta se întreabă, retoric, dacă este doar po coincidență că „astăzi s-a sesizat din oficiu Parchetul General pentru comunicatul AUR după ce aseară i-am acuzat pe frații Muraru într-o emisiune televizată că au luat parte, în tinerețe, la activități legionare”, după cum a scris Simion pe contul său de Facebook.

„Frații Muraru” sunt Alexandru Muraru (39 ani), Reprezentant Special al Guvernului pentru Combaterea Xenofobiei şi Antisemitismului, și istoricul Andrei Muraru (39 ani, sunt frați gemeni), ambasadorul României în SUA și fost consilier prezindențial al lui Klaus Iohannis. De altfel, primul a anunțat recent că a făcut plângere la adresa AUR, partid pe care îl consideră extremist, „o amenințare la adresa ordinii constituționale a României și pe cale de consecință e nevoie de activarea din lege a mecanismului pentru scoaterea în afara sa”.

„La data de 6 ianuarie 2022, urmare a sesizării din oficiu în conformitate cu art. 292 din Codul de procedură penală, la nivelul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat un dosar penal privind comunicatul de presă emis pe 3 ianuarie 2022 de partidul AUR, intitulat «Experimentele ideologice asupra copiilor din România trebuie să înceteze!», în care se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31/2002, respectiv în varianta «minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia»”, a transmis Parchetul General.

Deși au fost suficienți „urmăritori” care au încercat să îi explice faptul că astăzi doar a fost transmis comunicatului de către Ministerul Public, dar că sesizarea s-a făcut încă din 6 ianuarie, Simion pare destul de greu de urnit din crezul său. „Lăsaţi autovictimizarea, domnule Simion… A numi istoria Holocaustului drept «temă minoră» echivalează cu un discurs neolegionar”, a scris un internaut, iar valurile de comentarii pro-Simion nu au întârziat să apară. Printre ele însă s-au strecurat, cu greu, și câteva care susțineau acest punct de vedere. „Ce să zică și el (prim’ patriotul, provocatorul țării), Simion… după rateuri vrea să «dreagă busuiocul», adică să-și «minimalizeze» prostia scoasă din gurița  AURită! Poate și funcționează (depinde de nivelul de cultură)”.

Citește și: Diana Șoșoacă a rupt „lanțul de iubire” cu AUR