Actorul Ryan O’Neal din Love Story a murit la 82 de ani

Actorul a fost cunoscut şi pentru relaţia sa tumultoasă cu actriţa Farrah Fawcett

Ryan O Neil
Ryan O Neil sursa foto Wikipedia

Actorul american Ryan O’Neal, cunoscut pentru rolurile din filmele lui Stanley Kubrick, „Love Story” şi „Barry Lyndon”, a încetat din viaţă la vârsta de 82 de ani, conform unui anunţ făcut de fiul său, potrivit g4media.ro.

„Este cel mai greu lucru pe care l-am avut vreodată de spus, dar asta este. Tatăl meu a murit liniştit astăzi”, a anunţat pe Instagram fiul său, Patrick O’Neal.

Ryan O’Neal a devenit faimos în 1970 după ce a jucat în „Love Story”, o poveste de dragoste în care a interpretat rolul unui student la drept de la Harvard care se îndrăgosteşte de o tânără nevoită să lucreze la bibliotecă pentru a-şi plăti studiile. Rolul i-a adus o nominalizare la Oscar. Ulterior, el a mai jucat în special în „Barry Lyndon”, regizat de Stanley Kubrick în 1975, o satiră socială care explorează obiceiurile secolului al XVIII-lea.

Actorul a fost cunoscut şi pentru relaţia sa tumultoasă cu actriţa Farrah Fawcett, care a durat câteva decenii.

Farrah Fawcett a a murit de cancer în 2009, în aceeaşi zi cu Michael Jackson. După moartea actriţei, Ryan O’Neal s-a aflat în centrul unei dispute privind un portret al lui Farrah Fawcett semnat Andy Warhol, revendicat de Universitatea din Texas. După o bătălie în justiţie, un tribunal din California a recunoscut în 2013 că Ryan O’Neal este proprietarul portretului. Actorul avusese anterior probleme cu legea. În 2009, el a fost condamnat la un program de dezintoxicare de 18 luni, după ce poliţia i-a arestat pe el şi pe fiul său Redmond şi a găsit metamfetamină în locuinţa lor din Malibu. Noi reguli pentru bunăstarea animalelor în Uniunea Europeană