Viorica Dancila

Viorica Dăncilă a fost premier. Nu pentru că ar fi meritat, în raport cu cerințele postului, ci pentru a meritat, în raport cu cerințele lui Liviu Dragnea. Apoi, aceeași Viorica Dăncilă s-a ambiționat și, în lipsa lui Liviu Dragnea, a aspirat să devină noul locatar de la Cotroceni.

Trasă pe banca de rezerve a social democraților, Dăncilă își ocupă acum timpul cu postări pe Facebook, ba despre unul, ba despre altul. Și cum tocmai a aflat de victoria lui Joe Biden, cel însoțit de Kamala Harris, Dăncilă a decis că e cazul să dea dovadă de bunătate și fair-play. Măcar de asta! Așa că o felicită pe prima femeie vicepremier a Statelor Unite ale Americii, probabil înghițind în sec din pricina șansei pierdute de aceasta, de a deveni primul președinte femeie din România.

Dăncilă, o feministă convinsă

„Alegeri istorice în Statele Unite ale Americii: împreună cu Joe Biden, viitorul președinte, americanii au ales prima femeie vicepreședinte din istoria țării – Kamala Harris! E un pas foarte important pentru participarea în politică a femeilor din America și din toată lumea, o nouă dovadă a rolului în creștere al femeilor în conducerea țărilor lumii. Felicitând viitorii lideri ai Statelor Unite, am toată încrederea că relațiile româno-americane vor continua să se îmbunătățească sub noua administrație americană.”, a declarat Viorica Dăncilă.

Citește și: Dăncilă a spart gheață. Și-a făcut rost de prima critică literară

#News