În cursul zilei de ieri, Tribunalul Municipiului București decidea, în cadrul completului Secției a II-a Contencios Administrativ și Fiscal, faptul că avizul de mediu pentru PUZ-ul Sectorului 1 este legal.

 „Respinge acțiunea și cererea de intervenție principală ca nefondată.”, se arată pe portalul instanțelor. Decizia poate fi atacată, însă doar în decursul a cinci zile de la pronunțare.

O serie de ONG-uri din Capitală, printre care Asociația Salvați Cartierele Dămăroaia și Bucureștii Noi, Asociația Cartierul Rezidențial Drumul Stegarului, Asociația Protecția Lacului Băneasa, iar reclamanți intervenienți Asociația Ecocivica și Asociația Salvați Bucureștiul ceruseră, în prealabil, suspendarea executării actului administrativ referitor la avizul de mediu pentru PUZ Sector 1, împotriva pârâților: Primăria Sectorului 1, Agenția pentru Protecția Mediului București, însă și firma de arhitectură care a elaborat gratuit PUZ-ul Sectorului 1.

Reprezentanții ONG-urilor susțineau că 23 din cele 187 de hectare ale Parcului Herăstrău, însă și alte câteva zeci de hectare din Pădurea Băneasa, plus alte câteva parcuri ale Sectorului 1, ar fi urmat să primească autorizație de construcție pentru o serie de blocuri, informează BucureștiFM.

Fostul primar al Sectorului 1 a respins, de la bun început, acuzațiile

Actualul deputat social democrat și fost primar al Sectorului 1, Dan Tudorache a menționat că acuzațiile sunt nefondate, de vreme PUZ-ul Sectorului 1, elaborat pe timpul mandatului acestuia, ar interzice, în realitate, orice construcție în Pădurea Băneasa, catalogând acuzațiile ca fiind neadevăruri – printre altele.

Mai mult, Tudorache a subliniat faptul că actualii consilieri social democrați ai Sectorului 1 nu sunt de acord cu propunerea actualului primar, Clotilde Armand, de elaborare contra cost a patru PUZ-uri noi. „Alocarea de fonduri de la bugetul local pentru aceste documentații de urbanism ar fi o risipă, atâta timp cât există PUZ Sector 1, care a fost elaborat gratuit, iar instanța a stabilit că nu încalcă normele de mediu”, a mai spus fostul edil, Dan Tudorache.

Citește și: Nicușor Dan va prezenta analiza juridică a PUZ-urilor de sector