Dacian Cioloș

Criza economică, după colț

Criza economică este aproape de neoprit în condițiile în care totul este dat peste cap de Coronavirus. Ai putea să te întrebi, dar ce treabă are economia cu coronavirus? Ei bine, are! Atunci când totul se închide, economia se prăbușește exact ca un joc de domino, pas cu pas.

Astfel, fostul premier tehnocrat a ținut să menționeze cum vede el lucrurile vis-a-vis de criza economică ce va lovi atât țara noastră cât și întreaga lume, și a sfătuit guvernul să fie pregătit pentru o situație ce ar putea să nu fie deloc roz.

„Criza cauzată de coronavirus este un test de capacitate pe care România nu-și permite să-l pice. Dacă această criză sanitară va fi scăpată de sub control, trebuie să ne pregătim și de o criză economică. Azi e nevoie de un guvern responsabil, care să înțeleagă urgența momentului, care sa propună soluții rapide, solide și mature. Trebuie să ieșim din logica electorală. Ce văd până acum din partea Guvernului de la București? Teamă de adevăr și tentative firave de acțiune. Atitudini paternaliste, informații limitate, explicații puține, efort minim de a explica riscurile posibile. Guvernul, autoritățile nationale si locale trebuie să fie pregătite să gestioneze un apogeu al epidemiei care riscă să paralizeze un sistem de sănătate vlăguit și să facă asta fără să pună pe butuci o economie care are deja imunitatea la pământ”, a spus Cioloș pe contul său de Facebook.

Citește și: Ciolacu îl consideră pe Iohannis direct responsabil de criza politică actuală

#News