Regele Charles, primul mesaj public după ce a fost diagnosticat cu cancer

Regele Charles al III-lea a transmis un mesaj cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la independenţa Grenadei

Charles
Charles sursa foto : wikipedia

Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a transmis primul său mesaj de la anunţarea diagnosticului de cancer, potrivit digi24.ro.

Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la independenţa Grenadei, ţară din Caraibe care face parte din Commonwealth, regele Charles al III-lea a transmis un mesaj referitor la acest „eveniment istoric”.

„Nu pot decât să-mi cer scuze că nu pot fi alături de voi în persoană pentru a sărbători acest eveniment istoric”, a declarat monarhul, care şi-a anulat agenda publică după ce luni a început tratamentul pentru cancer. Grenada este una dintre ţările componente ale Commonwealth, comunitatea de state independente moştenite de la Imperiul Britanic – alcătuită din Regatul Unit şi coloniile sale – al căror şef de stat este regele britanic. Charles al III-lea a profitat de această ocazie pentru a-şi exprima „cea mai profundă admiraţie” pentru evoluţia Grenadei din ultimele cinci decenii.

„Împreună, aţi făcut din Grenada un exemplu de democraţie, de drepturi ale omului şi de stat de drept”, a declarat suveranul britanic, adăugând că are amintiri plăcute din timpul vizitei pe care a efectuat-o pe această insulă în urmă cu cinci ani.

Acesta este primul mesaj public al regelui Charles al III-lea după ce Palatul Buckingham a anunţat luni că monarhul suferă de o formă de cancer, fără a oferi, însă, mai multe detalii. Boala regelui Charles al III-lea a fost diagnosticată în timpul unui tratament primit pentru o problemă la prostată, în ianuarie, deşi, potrivit unor surse regale, forma de cancer nu este asociată cu prostata. După primirea veştii, regele Charles al III-lea şi-a suspendat activităţile publice, însă îşi va continua îndatoririle de stat, inclusiv şedinţele săptămânale cu premierul britanic Rishi Sunak. Bărbat reținut pentru uciderea câinelui unui vecin