Dan Grigorescu - foto din arhiva personală

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați medici din cadrul secției de chirurgie plastică din România, Dan Grigorescu, s-a declarat de curând consternat de comunicatul „nerușinat” (așa cum l-a numit chiar domnia sa) al medicilor ce se încăpățânează să solidarizeze cu Mircea Beuran, în urma tragediei de la Spitalul Floreasca, unde o pacientă a ars pe masa de operație.

În urma incidentului, Mircea Beuran a fost propus pentru înlăturarea de la șefia secției de chirurgie a Spitalului Floreasca, fiind vizat de acuzații de neglijență și proastă gestionare a situației de criză. În urma deciziei, mai mulți medici au ales să îi țină partea lui Beuran, declarând că nu se vor mai prezenta la apel decât în cazurile de urgență, decizie contestată de către medicul plastician Dan Grigorescu.

Dan Grigorescu este medic plastician în Brașov, fiind, de asemenea, și unul din cei mai cunoscuți medici din țară, el fiind direct răspunzător de înființarea primei unități funcționale pentru arși, după incendiul de la Colectiv. Medicul s-a ocupat personal de sponsorizările ce au facilitat achiziționarea de echipamente pentru secția de arși mai devreme menționată.

Referitor la recentul caz de la Floreasca, medicul Dan Grigorescu acuză vehement comunicatul celor ce au decis susținerea lui Mircea Beuran, dorind demisia președintelui Colegiului Medicillor din România.

Iată ce declară acesta:

„E normal ca o instituție colegială (și, implicit, toți membrii ei!) să fie implicată într-o situație controversată, doar pentru ca președintele ei să-și sprijine oficial un prieten? Nu e! Indiferent cât de nedrepte ar fi niște acuzații, el (Borcean) putea să îl mângâie pe creștet cât de mult dorea pe colegul simpatizat, însă doar în mediu privat. Instituțional, în schimb, Borcean trebuia să se comporte nu doar echidistant, ci (chiar mai mult!) distant în raport cu o situație care, vrând-nevrând, ajungea să fie analizată/judecată și de către Colegiul Medicilor. Păi cum să mai aibă și cea mai mică urmă de credibilitate concluziile rezultate dintr-o astfel de anchetă, mai ales dacă, pozitive fiind față de cel acuzat, ar confirma poziția exprimată „a priori” de către șeful Colegiului? Iată, așadar, că reacția explozivă a domnului Borcean (explicabilă fie individual doar din iubire ne/condiționată față de un coleg, fie medical în contextul unei anumite vârste vasculare), îi aduce prejudicii chiar celui căruia ar fi trebuit să-i folosească!”

„Care este argumentul și motivul pentru care actualul președinte al Colegiului Medicilor nu mai poate îndeplini această funcție, laolaltă cu responsabilitățile aferente? Simplu: nu doar că s-a compromis ca persoană, ci mai grav chiar, s-a compromis ca președinte, prin simplul fapt că și-a distrus prezumția de imparțialitate în orice speță actuală sau viitoare”, completează Dan Grigorescu.

#News