Gabriela Firea, reacție după cutremurul din Turcia: Programul de consolidări din Capitală este complet BLOCAT, iar de doi ani, lucrările de consolidare în șantierele începute în perioada 2018-2020 sunt OPRITE!

Potrivit Gabrielei Firea, au ajuns locatarii să dea în judecată Primăria Capitalei pentru a o obliga să termine consolidarea

Tragedia prin care trece Turcia este fără margini, crede Gabriela Firea ,care este cu sufletul alături de mii de familii care și-au pierdut rudele sunt dărâmături. Cuvintele sunt de prisos, dar întreaga situație ne pune pe gânduri, spune fostul edil general al urbei. Bucureștenii stau cu frica de ce s-ar putea întâmpla cu ei și casele lor la un asemenea cutremur, fiind cumplit și pentru că în ultimii doi ani nicio clădire pericol public nu a fost pusă în siguranță sau consolidată.

Gabriela Firea: Este, din păcate pentru bucureșteni, încă o “reușită” a actualului primar general. Tot ce am făcut eu și echipa mea a fost aruncat la gunoi și toate șantierele pe care le-am lăsat în 2020 foarte aproape de finalizare au lacătul pe ușă, la propriu.


Potrivit fostului edil general al Capitalei, realitatea este, însă, total diferită de cea prezentată de Nicușor Dan, programul de consolidări din Capitală fiind complet BLOCAT, iar de doi ani, lucrările de consolidare în șantierele începute în perioada 2018-2020 sunt OPRITE! Î

Firea: In plus, în ultimii doi ani, nu a fost restaurată NICIO FAȚADĂ.

Gabriela Firea a declarat ca in timpul mandatului ei de primar general in mai puțin de trei ani au fost consolidatr 10 clădiri și au fost lăsate în lucru, în diferite stadii, alte 10 de imobile pericol public. În total douăzeci de clădiri, tot atâtea cât au fost consolidate înaintea ei timp de 28 de ani. Alte peste 150 de clădiri au fost incluse în programul de reducere a riscului seismic, fiind în diferite etape preliminare ale procesului, expertizare, proiectare, punere în siguranță, autorizare. S-au făcut expertize tehnice, din fonduri publice sau private, pentru 1 milion de metri pătrați. A fost lansat un program de refacere a fațadelor clădirilor din Centrul Capitalei, 15 fiind finalizate doar în 2020 și s-a deblocat lucrări începute în urmă cu aproape 10 ani, abandonate de constructori!

Gabriela Firea: Foarte puțin proprietari din clădirile consolidate între 2018 și 2020 s-au mutat înapoi în casele lor, îi poți număra pe degete. Restul încă stau în locuințele de necesitate pe care le-am pus la dispoziția lor în timpul mandatului meu de primar general, în turnurile gemene de la Piața Națiunilor Unite.

Sunt 10 blocuri, mai mici sau mai mari, unde proprietarii nu se pot întoarce pentru că lucrările bat pasul pe loc. De fapt, sunt complet blocate. Au ajuns locatarii să dea în judecată Primăria Capitalei pentru a o obliga să termine consolidarea. Gabriela Firea a dat doar câteva exemple: la blocul din Biserica Enei nr. 14 au rămas doar căștile muncitorilor atârnate pe schele, ușa blocului din Știrbei Vodă nr. 20 este ferecată cu un lanț gros, iar Casa Vlasto din str. Franceză nr. 30 are haine noi, dar e tot înconjurată de garduri. Sunt 10 blocuri, mai mici sau mai mari, unde proprietarii nu se pot întoarce pentru că lucrările bat pasul pe loc. De fapt, sunt complet blocate

Gabriela Firea: Au ajuns locatarii să dea în judecată Primăria Capitalei pentru a o obliga să termine consolidarea

. Dau doar câteva exemple: la blocul din Biserica Enei nr. 14 au rămas doar căștile muncitorilor atârnate pe schele, ușa blocului din Știrbei Vodă nr. 20 este ferecată cu un lanț gros, iar Casa Vlasto din str. Franceză nr. 30 are haine noi, dar e tot înconjurată de garduri. „Sunt doi ani pierduți și mă doare sufletul când știu cât efort a fost depus în mandatul meu de primar general pentru a recâștiga încrederea bucureștenilor. E foarte greu să convingi proprietarii să-și părăsească locuințele pentru doi-trei ani. Nicușor Dan pare că a uitat sau nu înțelege ce obligații are, în timp ce Bucureștiul rămâne capitala europeană a riscului seism”, a declarat Gabriela Firea.Trei bărbaţi, reţinuţi pentru umilirea și şantajarea unor tineri