CNAIR reia licitația pentru un număr de 41 de kilometri din Autostrada Transilvania

Ofertele pentru proiectarea şi execuţia celor 41 km de autostradă pot fi depuse până în data de 6 aprilie.

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, anunţă, marţi, că a fost stabilită data limită pentru contractul privind construcţia a două secţiuni din Autostrada Transilvania, care includ Tunelul Meseş, potrivit ziare.com.

Ofertele pentru proiectarea şi execuţia celor 41 km de autostradă pot fi depuse până în data de 6 aprilie.

”A fost stabilită data limită pentru contractul privind construcţia subsecţiunilor Zalău – Nuşfalău şi Poarta Sălajului – Zalău, din Autostrada Transilvania, care includ Tunelul Meseş, a transmis, marţi, şeful CNAIR. Potrivit lui Cristian Pistol, valoarea estimată a contractului (finanţat prin POT) este de 7,48 miliarde de lei (fără TVA). ”Antreprenorul sau Asocierea de antreprenori care îşi va adjudeca acest contract va proiecta şi va construi 41 km de autostradă, tunelul Meseş cu o lungime de 2,8 km şi 65 poduri, pasaje şi viaducte. „Durata maximă a perioadelor alocate construcţiei este de 78 de luni (18 luni proiectare, 60 luni execuţie)”, a mai precizat Pistol. Prima licitație pentru această secțiune a fost anulată, motivul fiind valoarea estimată mult prea mică în raport cu evouția prețurilor.

Noi instrumente pentru moderarea comentariilor, introduse de Facebook