RAJA modernizează cu bani europeni rețeaua de apă și canalizare

Operatorul regional de apă RAJA Constanța derulează în acest an un program major de investiții cu bani europeni în județul Ialomița. Sunt prevăzute investiții în valoare totală de 169 milioane lei pentru localitățile Dridu, Fierbinți Târg, Căzănești, Țăndărei și Fetești. Aceste contracte de lucrări au în vedere îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii de alimentare cu apă, colectare și evacuare a apelor uzate în localitățile incluse în proiect, prin creşterea gradului de conectare a populaţiei la reţeaua de alimentare cu apă și de canalizare, ridicarea gradului de siguranţă și continuitate în funcţionarea sistemului, reducerea pierderilor de apă etc..

În comuna Dridu, valoarea investițiilor este de 6.757.000 lei. Au fost proiectate și se află în executare lucrări de reabilitare a rețelelor din incinta stației de tratare a apei potabile existente, construirea unei noi stații de tratare și a uneia de pompare a apei, dar și extinderea rețelei de distribuție a apei potabile pe o lungime de 1.259 metri.  

Investiţiile din  orașul  Fierbinți Târg, în valoare de 10.661.000 lei, se concentrează pe reabilitarea rețelelor din incinta stației de tratare a apei potabile existente, construirea unei noi stații de tratare a apei furnizate, extinderea rețelei de distribuție a apei potabile pe o lungime de 1.527 metri și a rețelei de canalizare pe lungimea de 1.030 metri, precum și implementarea unui sistem de automatizare completă (dispecerat local SCADA) care va monitoriza și controla în timp real rețeaua de distribuție apă potabilă.

La nivelul orașului Căzănești investițiile se ridică la suma de 53.428.000 lei. Acestea cuprind construirea unei noi surse de apă și reabilitarea celor 3 existente, o stație nouă de tratare a apei. Aici se vor implementa două sisteme de automatizare completă (dispecerate locale SCADA) atât pentru monitorizarea rețelei de distribuție a apei potabile cât și a celei de apă uzată.

În orașul Țăndărei RAJA S.A. are prevăzute investiții în valoare de 29.886.000 lei. Pentru rețeaua de apă potabilă acestea constau în: 5 noi surse de apă, construirea unei reţele de aducţiune şi distribuţie pe o lungime de 2.507 metri, o nouă stație de tratare a apei și modernizarea celei existente împreună cu instalația de distribuție din incintă, reabilitarea celor două rezervoare de înmagazinare, extinderea rețelei de distribuție pe o lungime de 1.060 metri și reabilitarea celei existente pe lungimea a 2.711 metri, și nu în ultimul rând un dispecerat local SCADA. 

68.270.000 lei este valoarea investițiilor proiectate pentru orașul Fetești care constau în: extinderea frontului de captare cu 7 surse noi de apă și 2.995 m de reţea de aducţiune modernizată, extinderea rețelei de distribuție a apei potabile cu 2.333 metri și reabilitarea celei existente pe o lungime de 18.875 metri, reabilitarea stației de tratare a apei, dar și construirea unei stații noi, modernizarea a două rezervoare de înmagazinare apă potabilă, reabilitarea a două stații de pompare și a rețelei din incintă și implementarea unui dispecerat local SCADA pentru monitorizarea rețelei de distribuție apă potabilă.

HashtagNews