Monica Macovei

Monica Macovei a revenit! Dacă până nu de mult intrase într-un silentio stampa de zile mari, iată că fosta candidată la prezidențiale, speranța celor care nu-l voiau nici pe Iohannis, nici pe Ponta, adică un soi de Dan Barna al timpurilor ei, a revenit în forță, declarând acum ce-ar fi trebuit să declare la momentul potrivit.

Ceea ce spune Monica Macovei nu e un lucru nou. L-am gândit cu toții, alții au și scris despre asta. Dar cum ciorbele reîncălzite sunt la mare căutare acum, când nimeni n-are chef de gătit, așa și Macovei reîncălzește un subiect de discuție perimat: de ce a acceptat președintele Iohannis suspendarea Laurei Codruța Kovesi?

Adevărul este că nu vom ști niciodată de ce președintele a ales să facă ceea ce a făcut. Mă gândesc că un motiv o fi avut el, de vreme ce primul său instinct a fost cel de-a refuza doleanța lui Tudorel Toader, cel ce acționa pe vremea aia pe post de portavoce a lui Dragnea.

Însă ce mai contează acum? În 2020 Kovesi s-a instalat bine în Parchetul European, bașca a mai și câștigat procesul la CEDO, punându-i astfel într-o lumină proastă pe Tudorel și pe prietenii lui de la CCR. Și-acum, dacă este să mă întrebați pe mine, mă îndoiesc că doamna Kovesi îi poartă vreun fel de pică președintelui, războaiele domniei sale fiind purtate împotriva vechii gărzi a PSD-ul dragnian.

Monica Macovei: „Șeful statului putea să nu revoce”

„Când trebuie să faci ceva îți iei riscuri. Din decizia CCR rezulta că președintele era obligat să o revoce. Șeful statului putea să nu revoce. Ce s-ar fi putut întâmpla? Ar fi urmat o sesizre a lui Liviu Dragnea la CCR, pe care președintele de asemenea putea să nu o pună în aplicare. Poate că îl suspendau, mă gândesc că aceasta ar fi fost o consecință politică. Dar putea să-și asume acest risc, fiindcă a fost evident că a fost o negociere politică și au vrut să scape de Codruța Kovesi de la DNA și nu era prima lor încercare. Ei ar vrea să scape de DNA de tot, e visul și dorința veche a grupului de crimă organizată PSD-ALDE. În locul lui, eu nu aș fi demis-o. (…) N-aș spune că președintele Iohannis e vinovat, dar cum să accepte că CCR îl obligă să facă ceva, să revoce pe cineva pur și simplu? Doar nu pune ștampile la aprozar! Scrie în lege că poate refuza o numire sau o revocare în mod motivat. Președintele are consilieri juridici, care știu despre ce e vorba. În plus, eu am semnalat atunci, în momentul în care s-a luat decizia CCR, în mai 2018, Curtea avea doar 8 membri, nu 9 așa cum prevede Constituția. Cel de-al nouălea, judecătorul Lăzăroiu, își depășise mandatul. Trecuse de mandatul de 9 ani și era neconstituțional”, a declarat Monica Macovei pentru Europa Liberă.

Citește și: Cristi Dănileț îl apără pe Iohannis: CCR a mințit

#News