Sursa foto: Youtube

Celebra actriță Carmen Tănase a vorbit la „40 de întrebări cu Denise Rifai” despre moartea soțului ei, ce s-a stins prematur, din cauza unei boli incurabile. Tănase a mărturisit că nu a putut trece niciodată peste această pierdere, scena fiind singurul loc unde uită, pentru o perioadă, de durere.

Întrebată de Denise Rifai dacă scena a vindecat durerea provocată de moartea soțului, Carmen Tănase a precizat că atunci când e în fața oamenilor se întâmplă un miracol.

„Nu a vindecat-o niciodată, dar pe scenă uiți. Pe scenă nici nu îți mai e rău. Pe scenă se întâmplă un miracol. Poate nici nu e un miracol, te concentrezi și uiți. A fost scăpare, scena e o scăpare. Și acum, când urc pe scenă, parcă nu mai există nimic, parcă e totul ca înainte”, a spus cunoscuta actriță.

Carmen Tănase a rămas văduvă la doar 39 de ani

De asemenea, aceasta a mai declarat că pe lângă teatru, copilul ei e motivul pentru care luptă în continuare. Totodată, Tănase a mai spus că divorțul de soțul ei i-a oferit libertatea de a rămâne împreună. Actrița a povestit că după ce a divorțat, a rămas alături de el până în ultima clipă.

„Am început să ne certăm (n.r.: ea și soțul) și de față cu copilul, eu eram și mai temperamentală și i-am zis: ‘Băi, gata, stop, până aici. De ce să facem noi asta? Ne iubim? Da. Ne apreciem? Da. Suntem prieteni? Da. Nu vrei să rămânem așa? Ne întâlnim când vrem, ne parfumăm. Și așa am făcut”, a spus Carmen Tănase, potrivit Kanal D.

Îndrăgita actriță a divorțat la doar 3 ani de la căsătoria cu Victor Parhon, dar după ce au semnat actele de divorț, aceasta a rămas lângă criticul de teatru până când a murit, în 2000. Tănase îl alinta pe soțul ei „Țucu”, iar la doar câteva zile de la moartea soțului, actrița a jucat într-un spectacol de comedie.

Carmen Tănase a rămas văduvă la 39 de ani și și-a crescut singură copilul, care acum are 33 de ani.

Drama actriței Carmen Tănase! De ce nu s-a recăsătorit