Drepturile minorităților sexuale, restrânse drastic în Rusia

Vladimir Putin a promulgat legea împotriva „propagandei gay”,

Orice exprimare publică a comportamentului sau stilului de viață LGBT este interzisă în Rusia, după ce președintele rus Vladimir Putin a semnat o lege care extinde restricțiile privind promovarea a ceea ce Moscova descrie drept „propagandă LGBT”, Astfel, este interzisă orice exprimare în public a identității homosexuale în Rusia, potrivit libertatea.ro.

 Noua lege, care extinde interpretarea a ceea ce se califică drept „propagandă LGBT”, prevede că orice acțiune sau răspândire a unei informații care este considerată o încercare de promovare a homosexualității în public, în mediul online sau în filme, cărți sau publicitate, poate fi sancționată cu o amendă considerabilă .

Reprezentanții grupurilor de apărare a drepturilor spun că noua lege este are scopul de a scoate din viața publică așa-numitele stiluri de viață LGBT, „netradiționale”, practicate de lesbiene, homosexuali, bisexuali și transsexuali.

Legislația rusească pedepsea doar „demonstrarea” unor comportamente LGBT față de copii. Măsura vine în condițiile în care Kremlinul și-a intensificat discursul privind apărarea „valorilor tradiționale” după declanșarea războiului din Ucraina, măsură văzută de unii analiști drept o tentativă de a încerca să strângă populația în jurul unui stindard comun. Duma de Stat de la Moscova adoptase legea care interzice „propaganda LGBT” către copii pe 27 octombrie, care a fost deja folosită pentru a bloca marșuri Pride și reține activiști ce militează pentru respectarea drepturilor minorităților sexuale. Grupurile pentru drepturile omului spun că noua legislație face parte dintr-un efort mai amplu de a interzice complet prezența persoanelor LGBT în spațiul public. Descinderi ale polițiștilor la membrii clanului Duduianu