Școala vieții: sau lipsa muncii. Lipsa muncii intelectuale, lipsa grijii de mâine și lipsa prezenței din catalog.

Ce poate conține un singur pliant electoral? Manipulare, promisiuni, photoshop demn de Instagram (dacă ne aducem de figura adolescentină a lui Tăriceanu), lozinci care se vor drepte și sintagme strâmbe. Ce conține pliantul electoral al lui Costel Alexe, ministrul Mediului și candidat la președinția Consiliului Județean Iași? Mai multe greșeli într-un singur îndemn: un dezacord și o dovadă că analfabetismul nu moare. Și dovada supremă că politica nu înseamnă, neaparat, școală. Sau cultură. Sau educație. Sau evoluție.

Și, chit că vorbim de o glumiță, să ne amintim de ceva: nu toți cei care votează au trecut pe la școală. Iar dacă au trecut pe acolo, au șters tabla. Și nu au reținut prea multe.

Ministrul Alexe sau cei ce se ocupă de campania lui promovează cultura cu greșeli. Coperta pliantului în care anunță ”programul cultural” pentru Iași ar da niște migrene profesorilor de limba română. Sau oricui care a terminat măcar patru clase.

Materialul electoral referitor la propunerile în domeniul culturii este intitulat: ”Programul cultural a lui Costel Alexe la președinția Consiliului Judențean”, notează Ziarul de Iași.

Conform stirileprotv.ro, greșeala vine la aproximativ două săptămâni după ce principalul partener liberal al lui Alexe, Mihai Chirica, candidat la primăria municipiului Iași, a spus că vrea ca “analfabetismul să nu plece niciodată din orașul nostru”.

Politica nu trebuie musai să meargă mână în mână cu gramatica. Așa cum școala nu trebuie, neapărat, să meargă mână în mână cu talentul de a face bani mulți într-un timp scurt.

Că e o greșeală voită, ca e un sabotaj, sau că e doar o eroare de tipar, pardonabilă de altfel, în România se promovează ”școala vieții”. Nu doar pe Facebook sau prin mașini scumpe. Ci și în politică.

Citește și: Dăncilă șochează din nou! A citit „Ciocoii vechi și noi”

#News