Oana Radu intră pe mâna medicilor

Zecile de kilograme slăbite în ultimii ani au lăsat „semne” vizibile pe trupul cântăreței

Cântăreața Oana Radu s-a decis să se lase pe mâna medicilor, după ce în ultimii ani a slăbit considerabil și a ajuns la „doar” 57 de kilograme, pornind de la 115, câte avea când a pășit pe scena Vocea României.

A trecut prin două serii de slăbit, în prima a „scăpat” de mai bine de 50 de kg, iar ca la yo-yo acestea s-au pus în mare parte la loc. A doua oară s-a „dezbrăcat” de 40 de kg, toate cu sport și dietă. Potrivit SpyNews, vedeta vrea să își facă acum câteva operații estetice, necesare, având în vedere surplusul de piele cu care a rămas după slăbire.

„Acum sunt cea mai slabă din viața mea, am 57 de kilograme. Urmează să-mi fac anumite intervenții pentru piele, pentru că am slăbit foarte multe zeci de kilograme”, a spus Oana Radu pe pagina sa de Instagram. Mai mult, aceasta ar vrea ca acul cântarului să ajungă la 50 kg, acesta fiind un „ideal”, în contextul în care se poate lăuda cu „dimensiunile perfecte”, 90-60-60.

„Și da, mai am de gând să slăbesc încă vreo trei kilograme și gata, intrăm pe menținere. O să mai slăbesc până la 54 de kilograme, mă voi menține acolo o lună sau două și după îi dau până la 50”, a mărturisit artista.

Oana Radu, un munte de ambiție

Oana Radu poate fi considerată una dintre cele mai ambițioase vedete autohtone, unii chiar comparând-o cu Adele, care a trecut oarecum prin aceleași etape, pe scenă cu multe kg, apoi o slăbire de senzație.

Dar pe lângă ambiție, Oana a avut parte și de sprijinul lui Cătălin, soțul și instructorul de fitness, care a motivat-o enorm. „Am început să mănânc în baie, până când Cătălin a început să mă cântărească zilnic și vedea că eu mă îngraș. Îi spuneam că am reținut apă, minciuni. Până într-o zi, când am avut o discuție serioasă cu Cătălin și aproape că a vrut să plece. A considerat că din cauza viicilor mele nu mai putem fi împreună. El mi-a spus clar că își dorește de la mine să schimb asta la mine și i-am promis că schimb tot și nu făceam. Mi-a zis că o să plece și și-a făcut bagajele. Atunci a fost momentul în care mi-am dorit să slăbesc”, a povestit Oana Radu pentru Viva.

Citește și: Oana Roman, plină de ambiție. A dat jos 20 kilograme