Atmosferă interbelică, recreată în Constanța de Fanfara Muzica Apelor

Atmosfera de altădată revine în Constanța!

Fanfara Muzica Apelor promite să readucă atmosfera de odinioară în sufletele constănțenilor. Astfel, începând de mâine, 7 august 2021, în serile de weekend, se vor putea auzi ritmuri cadențate și înflăcărate ale fanfarei mai devreme menționate.

Aceasta va susține concerte în diferite locații din județul Constanța, îmbinând marșurile militare cu ritmurile de vals, folclor stilizat, jazz și alte melodii ritmate din repertoriul național, însă și internațional.

„Prin această iniţiativă încercăm să recreăm atmosfera din perioada interbelică când, în fiecare duminică, domnișoare, doamne și domni se adunau în fața foișoarele din marile parcuri pentru a se delecta cu acordurile muzicii militare”, se arată în comunicat.

Atât constănțenii, cât și turiștii veniți în vacanță pe litoral, sunt invitați să asculte concerte extraordinare ce le vor servi drept mașină a timpului, înapoi în perioada interbelică.

Programul concertelor pentru perioada imediat următoare va fi următorul:

  • Sâmbătă, 07 august 2021, ora 19.30: Platoul din fața Primăriei Constanța
  • Duminică, 08 august 2021, ora 20.00: Portul Turistic Mangalia
  • Sâmbătă, 14 august 2021, ora 19.30: Parcul Cazinou din Eforie Sud
  • Duminică, 15 august 2021, ora 20.00: Piațeta Cazinou din Stațiunea Mamaia
  • Sâmbătă, 21 august 2021, ora 19.30: Piațeta Casei de Cultură din orașul Năvodari
  • Duminică, 22 august 2021, ora 19.00: Faleza Cazinou din Constanța