Monica Anghel și „schimbarea la față”

Cunoscuta cântăreață a decis că nu vrea să își mai supere copilul

Monica Anghel (50 de ani)  și-a schimbat în totalitate look-ul cu care ne-a obișnuit la începutul carierei sale. Din făptura brunetă cu părul lung, acum Monica Anghel s-a afișat cu o tunsoare foarte scurtă, care o întinerește, de un blond platinat. Iar cum fața îi este foarte vizibilă de acum, și-a făcut și câteva mici „retușuri” la nivelul acesteia. „Nu mi-am făcut intervenţii la faţă, doar puţin botox între sprâncene pentru că tot timpul stăteam încruntată şi mă întreba copilul dacă sunt supărată pe el”, a declarat Monica Anghel potrivit SpyNews.

Monica Anghel și noua sa imagine (Instagram)

„Important este ca mie, când mă uit în oglindă, să-mi placă ceea ce văd. Şi mie îmi place ceea ce văd. E drept că, din fericire, am putut să mă tund aşa, pentru că am capul perfect rotund, am urechile proporţionate, faţa la fel. Mie mi se pare că arăt extraordinar de bine pentru 50 de ani. (…) Dar probabil că moştenirea genetică fiind foarte bună, ăsta e şi motivul pentru care arăt atât de bine”, a mai spus Monica Anghel.

Monica, tunsoare scurtă, în timp ce soțul are părul lung

De altfel, artista a precizat că nu s-a consultat cu soțul său în privința noului look abordat, mai mult, aceasta consideră că tunsoarea ei ține de personalitate, nu neapărat de „rolul femeii” în relație.

„Dar şi el şi-a lăsat părul lung şi barbă şi s-a tatuat. Deci e OK. Atâta timp cât nu ne facem rău unul altuia şi ne respectăm reciproc, cred că despre asta este vorba, nu contează că eu m-am tuns mai scurt. Dar cred că tunsoarea ţine şi de personalitate, cum eşti tu ca om. Iar eu, dacă sunt un om foarte activ şi nu sunt genul de duduiţă, am simţit că mi se potriveşte. Viaţa e prea scurtă şi e despre altceva: despre a te simţi bine în pielea ta… ”, a explicat Monica Anghel, pentru sursa menționată.

 Citește și: Oana Radu intră pe mâna medicilor