Ministrul Gabriela Firea: Familiile cu mai mulți copii trebuie să aibă mai mult sprijin din partea statului

Gabriela Firea a discutat cu reprezentanții Asociației Familiilor Numeroase (ASFANU) care promovează, susține și reprezintă interesele familiilor cu 3 sau mai mulți copii.

Familiile numeroase, cu 3 sau mai mulți copii, care muncesc și își duc copiii la școală trebuie să aibă mai multă susținere din partea statului, a anunțat ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Ministrul Familiei s-a întâlnit cu reprezentanții Asociației Familiilor Numeroase (ASFANU) care promovează, susține și reprezintă interesele familiilor cu 3 sau mai mulți copii

Tema discuțiilor a vizat implicarea Ministerului Familiei în inițiative comune privind imaginea și recunoașterea familiei numeroase în societate, prin Legea familiilor numeroase, un card pentru familiile numeroase, așa acum există în multe state europene. Cu ajutorul acestui card, familiile pot avea o serie de beneficii, cum ar fi reduceri la alimente, mașini, combustibil, servicii bancare, educație, îmbrăcăminte și încălțăminte, asigurări, turism, restaurante, servicii medicale. Cu această ocazie s-a abordat și problema sprijinului care poate fi acordat pentru susținerea familiilor numeroase în cazul înscrierii la creșă, grădiniță, activități extrașcolare, fiind multe mame care sunt nevoite să renunțe la serviciu atunci când apar mai mulți copii, deoarece nu-și permit costurile unei educații timpurii sau copiii talentați în diferite domenii care nu-și pot urmă pasiunile din cauza costurilor ridicate în cazul familiilor numeroase. „Ei sunt adevărații eroi ai acestor zile în care dificultățile economice afectează din ce în ce mai multe familii. Motiv pentru care multe familii amână conceperea unui copil sau se limitează la unul, deși și-ar dori mai mulți”, a spus ministrul Gabriela Firea, într-o postare, pe pagina de Facebook.

Conform unui studiu recent făcut de ASFANU, în 2021 erau 225 540 de familii numeroase în România, în creștere cu peste 15% fața de 2020

„Provin dintr-o familie cu 4 copii și știu cât de veselă este viața cu mai mulți frați dar și câte nevoi și probleme apar, inevitabil. Părinții sunt primii care se străduiesc ca viața copiilor lor să fie cât mai bună, dar și autoritățile trebuie să se implice”, a mai subliniat Gabriela Firea. Aceasta a mai precizat că România trece de ani de zile printr-o criză demografică profundă, iar ea, ca ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, militează pentru sprijinirea atât a familiilor tinere, care trebuie încurajate, cât și a celor “ cu state vechi”.

Ministrul Gabriela Firea, anunț important pentru părinții copiilor cu handicap grav: Valabilitatea certificatelor de handicap se prelungește până la 18 ani