Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

O echipă de oameni de știință de la o companie numită 3DBio Therapeutics a transplantat cu succes o ureche imprimată 3D.

Pare a fi o premieră în domeniul ingineriei tisulare, potrivit experților, și ar putea fi prevestitorul unei noi ere a medicinei regenerative, scrie Futurism.

Este cu siguranță un lucru important. Demonstrează că această tehnologie nu mai este ceva din viitor, ci o actualitate”, a declarat Adam Feinberg, cercetător de inginerie biomedicală la Carnegie Mellon, care nu a fost implicat în proiect.

Pacienta are 20 de ani și s-a născut cu o ureche malformată, din cauza unei afecțiuni congenitale rare numite microtie

Într-un studiu clinic de la începutul anului 2022, experții au realizat o ureche imprimată 3D concepută să se potrivească perfect cu cealaltă, și i-au transplantat-o pe cap.

Potrivit The New York Times, studiul ar putea marca o premieră pentru implanturile imprimate 3D realizate din țesuturi vii care sunt transplantate cu succes la om.

Urechea va putea chiar și să crească, generând țesut nou de cartilaj

Compania a folosit o jumătate de gram de celule recoltate de la pacient și le-a crescut până la un număr de miliarde folosind o tehnologie proprie. O imprimantă 3D specială a folosit apoi „bio-cerneală”, pe bază de colagen, pentru a imprima urechea.

Pleacă de la pacient sub forma unei biopsii și se întoarce sub formă de ureche vie”, a declarat Daniel Cohen, directorul general al 3DBio.