Sursa foto: Facebook/ Topiasi

Duminică după-amiază, la marșul „Iași Pride”, mai multe persoane care au participat la o contramanifestație au început să arunce cu fumigene și ouă înspre participanții la marș, informează G4media.ro.

Aceștia au scandat „Iașiul nu-i Sodoma” pe tot parcursul manifestației organizate pentru a doua oară de Asociația Rise OUT. Cei care au participat la acest eveniment s-au adunat în complexul Universităţii Alexandru Ioan Cuza, apoi au pornit în marş către centrul Iaşiului.

Cei care au protestat față de „Iași Pride” erau îmbrăcați în alb, iar unii aveau asupra lor însemne religioase. Mai mult, unii dintre ai au început să fluiere și să-i huide pe cei ce susțin LGBTQ.

Pe traseul evenimentului au fost mobilizați zeci de jandarmi

Chiar dacă Primăria Iași a autorizat acest eveniment, organizatorii precizând că reprezintă un oraș unde diversitatea comunității ar trebui îmbrățișată, reprezentanții Arhiepiscopiei Iașilor au declarat că prima duminică după 1 iunie este dedicată familiei creștine.

”Se ia act cu adâncă durere că, tocmai în acest context, chiar în această zi se organizează în Iaşi un nou marş al semenilor noştri ce susţin păcatele contra firii, dorite a fi acceptate drept normalitate şi promovate în instituţii de învăţământ şi, în general, în spaţiul public”, au declarat cei de la Arhiepiscopie.

De asemenea, prelații Sinodului Mitropolitan au mai declarat că „ne ducem tot mai jos prin subminarea fundamentului familiei, îndreptându-ne cu paşi rapizi spre pericolul disoluţiei”.

Reamintim că peste 100 de persoane au participat în urmă cu un an la prima ediție a marșului „Iași Pride”, acțiune ce a avut loc pe 1 octombrie. Și atunci, mai multe persoane au strigat că Iași nu este Sodoma, participanții având asupra lor icoane și cruci în mâini.

De asemenea, o femeie din grupul de contestatari a aruncat cu apă înspre participanții la marș, aceasta precizând că este apă sfințită.

Citește și articolul: Românii nu suportă maghiarii dar aplaudă furtunos când Ungaria introduce legea anti-LGBT