Eclipsa solară de pe 8 aprilie, studiată de piloții NASA din avion

Ei vor rămâne în umbra eclipsei pentru șapte minute

Eclipsa
Eclipsa sursa foto wikipedia

Eclipsa solară de pe data de 8 aprilie va fi urmărită de la înălțimea de 15.000 de metri de către patru piloți NASA. Aceștia vor zbura cu două avioane specializate ale agenției și vor rămâne în umbra eclipsei pentru șapte minute, făcând o analiză mai amănunțită față de ceea ce ar fi putut să facă la sol, unde analiza ar fi durat patru minute, potrivit digi24.ro.

Printre cei patru piloți se află Tony Casey, care este entuziasmat de misiune: „Abia aștept experiența de a fi acolo în acel moment și să văd cum umbra mă copleșește”

.Acesta este responsabil pentru operarea instrumentelor care studiază eclipsa. În botul avionului sunt instalate o cameră și un telescop care vor fi gestionate de Casey. Prin intermediul camerei vor fi realizate fotografii soarelui, acestea fiind ulterior folosite pentru a analiza atmosfera și pentru a căuta asteroizi și inele de praf care ar putea fi vizibile lângă soare. Cu două ore înainte de eclipsă, cele două avioane vor decola de pe Ellington Field, în apropiere de sediul NASA din Houston, și vor merge până în Mexic.

Ambele avioane vor avea o viteză de 740 km/h, eclipsa mișcându-se la o viteză de 2500 km/h.

Datorită vitezei și altitudinii, eclipsa se va vedea mai mult timp decât de la sol. Eclipsa va fi în partea dreapta a avioanelor, iar Casey va gestiona camera și va face poze cu zoom la diferite zone ale soarelui. Avioanele de tip WB-57 pe care NASA le folosește în cadrul acestei misiuni sunt folosite pentru a studia eclipse deoarece au o formă foarte lungă și pot sta în aer pentru șase ore și jumătate. Agenția folosește acest tip de avioane și pentru a realiza fotografii pentru analize, cum ar fi lansările de rachete. Doi fani ai Madonnei au dat-o în judecată pentru că a întârziat la un concert