Adolescentă dată dispărută, ţinută împotriva voinţei sale într-o locuinţă din Caracal

Ea a anunţat acest lucru prin sms

Politie
Politie sursa foto pixabay

O adolescentă în vârstă de 17 ani dată dispărută a anunţat prin sms că ar fi ţinută împotriva voinţei sale într-o locuinţă din Caracal. În urma cercetărilor, poliţiştii au găsit-o pe fată teafără într-un imobil din Corabia împreună cu un tânăr de 18 ani, potrivit g4media.ro.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt au anunţat că poliţia din Caracal a fost sesizată de către un reprezentant al CSRC Sf. Nicolae, Caracal, cu privire la faptul că minora Ana-Maria Dumitrache, în vârstă de 17 ani, ar fi trimis un sms prin care sesiza faptul că este ţinută împotriva voinţei sale într-un imobil din municipiul Caracal.

“În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate, cercetările fiind continuate pentru depistarea minorei. În urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate de poliţişti, cu sprijinul Serviciului Operaţiuni Speciale Olt, în cursul aceleiaşi zile, a fost localizat terminalul de pe care a fost transmis sms-ul.

Minora a fost depistată împreună cu un tânăr de 18 ani, într-un imobil nelocuit din oraşul Corabia”, au anunţat poliţiştii. Fata a declarat anchetatorilor că în perioada cât a lipsit nu a fost victima vreunei infracţiuni. Ea a fost încredinţată personalului din cadrul CSRC Sf. Nicolae. Adolescenta de 17 ani a fost dată dispărută, miercuri, după ce a plecat de la CSRC Sfântul Nicolae, din municipiul Caracal şi nu a mai revenit. Eclipsa solară de pe 8 aprilie, studiată de piloții NASA din avion