Plăcinta dobrogeană, recunoscută ca produs românesc la nivel european

”Plăcinta Dobrogeană” este al 11-lea produs pentru care România a obținut recunoaşterea europeană.

România câştigă în faţa Bulgariei recunoaşterea europeană cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP) a produsului „Plăcintă Dobrogeană”, potrivit romaniatv.net.

”Plăcinta Dobrogeană” este al 11-lea produs pentru care România a obținut recunoaşterea europeană.

„La ultimele negocieri pe cale diplomatică între ministerele Agriculturii din România şi Bulgaria, în dialog cu Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DG Agri) din cadrul Comisiei Europene (CE) s-a ajuns la un acord prin care România va primi recunoaşterea europeană prin înregistrarea produsului „Plăcintă Dobrogeană IGP” şi publicarea acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu toate drepturile, pe termen nelimitat. Opoziţia Bulgariei are la bază istoria comună a regiunii Dobrogea, care a inclus şi un teritoriu din Bulgaria, iar vecinii noştri au făcut o opoziţie hotărâtă şi susţinută aproape doi ani”, a declarat Ionuţ Diaconeasa, consilier în cadrul Direcţiei Generale pentru Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Acesta a precizat că Bulgaria va primi dreptul de a folosi denumirea, dar numai la nivel local, în regiunea de la sudul judeţului Constanţa şi fără recunoaştere IGP, cu caractere chirilice sau latine „Dobrudzhanka banitsa” pentru o perioadă de 10 ani, deşi iniţial ceruse 15 ani.

Vecinii bulgari nu vor putea exporta produsul cu denumirea tradusă în limba română de „Plăcintă Dobrogeană”. Demersurile pentru recunoaşterea europeană a acestui produs cu IGP au început în anul 2017, an în care s-a înfiinţat şi Asociaţia Tradiţional Moesis, cu scopul de a promova produsul tradiţional românesc şi producătorii, dar şi construcţia de identitate a produselor româneşti atât pe pieţe interne cât şi externe.

Alertă într-o comună din județul Dolj din cauza şacalilor