Înțelegere la nivel mondial pentru protejarea oceanelor

Potrivit acordului, 30% din mări vor fi plasate în zone protejate până în 2030

După zece ani de negocieri,  la nivel momdial s-a ajuns la un acord istoric pentru protejarea oceanelor. Tratatul pentru Marea Liberă plasează 30% din mări în zone protejate până în 2030 și are ca scop protejarea și revitalizarea biodiversității marine.S-a ajuns la acest acord după 38 de ore de discuții, la sediul ONU din New York, negocierile fiind blocate ani de zile din cauza neînțelegerilor privind finanțarea și drepturile de pescuit, potrivit digi24.ro.

]

Ultimul acord internațional privind protejarea oceanelor – Convenția ONU privind dreptul mării – a fost semnat în 1982, stabilind o zonă numită marea liberă – ape internaționale în care toate țările au dreptul de a pescui, de a naviga și de a face cercetări – dar doar 1,2% din aceste ape sunt protejate.

Fauna marină în afara acestor zone protejate a fost expusă riscului din cauza schimbărilor climatice, a pescuitului excesiv și a traficului maritim.

 În ultima evaluare privind speciile marine, s-a constatat că aproape 10% sunt în pericol de dispariție, potrivit Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN). 

Robert Blasiak, cercetător la Universitatea din Stockholm, a declarat că marea provocare e că nimeni nu știe cât valorează resursele din oceane și cum ar putea fi împărțite. „Dacă vă imaginați un televizor mare, cu ecran lat, și dacă doar trei sau patru pixeli de pe acel ecran gigant funcționează, acesta este nivelul de cunoștințe pe care le avem despre adâncul oceanelor. Am înregistrat aproximativ 230.000 de specii în ocean, dar se estimează că sunt peste două milioane”, a spus Robert Blasiak.

„Va dura ceva timp pentru ca tratatul să intre în vigoare. Țările trebuie să îl ratifice, apoi sunt numeroase organizații precum Comitetul științific și tehnic care trebuie să fie înființate”, a declarat Liz Karan, care coordonează activitatea de protejare a oceanelor din partea organizației Pews Trust.

Român arestat în SUA pentru fraudă cu indemnizații de șomaj