În cursul anului trecut, a fost făcut anunțul conform căruia Andreea Esca a fost printre primele persoane publice infectate cu coronavirusul. Jurnalista a făcut anunțul în vara lui 2020, a stârnit controvese și a primit numeroase acuzații, așa cum a primit și mesaje de încurajare.

După ce s-a vindecat, prezentatoarea TV a făcut câteva declarații despre momentele dificile prin care a trecut. Desigur, multe persoane au acuzat-o că ar fi primit o anumită sumă de bani ca să-și însceneze boala, speculațiile continuând inclusiv după însănătoșire.

Bârfa este convenabilă, dar e departe de adevăr

În cadrul emisiunii lui Mihai Petre, Esca a ținut să povestească exact cum s-au petrecut lucrurile, făcând dezvăluiri despre momentele dificile prin care a trecut.

Aceasta a declarat că primul care s-a infectat a fost soțul ei, prezentând febră foarte mare pe care, inițial, a asociat-o cu o problemă gastrică.

Ne-am impacientat, am chemat salvarea. Am făcut testul, el a ieșit pozitiv, eu negativ. Apoi și fiului meu, care locuiește cu noi, i-a ieșit rezultat pozitiv. S-au internat amândoi în același salon la Spitalul Victor Babeș”.

”Parcă suntem într-un război”

Sătulă de acuzațiile aduse la adresa ei și la adresa familiei, Andreea Esca a explicat că a fost uimită de reacțiie pe care oamenii le-au avut, de controverse și de acuzații.

În emisiunea lui Mihai Petre, jurnalista a afirmat că această pandemie a modificat complet felul în care oamenii au început să reacționeze. Mai mult, din punctul ei de vedere, omenirea a avut multiple reacții și nu au existat nu două, ci multiple tabere.

Oamenii aceia care au fost afectați, care au înțeles despre ce a fost vorba, care nu aveau nimic rău de spus, m-au sunat, mi-au explicat, nu sunt tipul de oameni care să își pună părerile în scris, pe un Facebook. Oamenii au reacții super ciudate, în momentul ăsta nu există decât păreri pro ori contra. Parcă suntem într-un război. Ori ești cu ăia, ori cu ăia”.

Citște și: Mircea Badea nu vrea să își facă testul Covid la întoarcerea în România