Firea, incisivă, după declarațiile de presă ale lui Cîțu

„Acum, la treaba, la butoane, e cam greu la deal cu boii mici. Mici la actiune dar tari în gurā!”, a spus fostul edil al Capitalei

În urma declarațiilor de presă ale premierului Florin Cîțu, fostul edil al Capitalei și actual senator social democrat, Gabriela Firea a reacționat de urgență, în stilul caracteristic incisiv. Potrivit acesteia, Dreapta Unită ar fi interesată doar de „ciolan”, amintind de scumpirea energiei electrice, de înghețarea salariilor pentru bugetari, însă și de refuzul majorării alocațiilor pentru elevi.

Gabriela Firea: „Atât s-a putut! Si de data asta!”

„Ce a însemnat #dreaptaunită #laciolan în doar câteva zile, pentru români : scumpirea energiei, blocarea dublārii alocatiilor pentru copii, înghetarea salariilor bugetarilor si a pensiilor, ministrul sānātatii disparut in ceata Revelionului, care îl macinā mai mult decât vaccinul în cutii de pizza si, aici sā vā tineti bine, cu USR la comanda Transporturilor, şefa CNAIR ne anunţă zen că abia peste trei ani ar putea începe execuţia autostrăzii Comarnic-Braşov!”, a spus Firea, amintind de o situație comentată în aceeași manieră și de colegii săi din PSD, cu o zi în urmă, pe pagina oficială de Facebook a partidului.

Continuând subiectul, Gabriela Firea își pune întrebarea când va fi finalizată lucrarea autostrăzii Brașov-Comarnic, dacă aceasta va începe abia peste trei ani, conform declarațiilor șefei CNAIR.

„Despre terminarea lucrării, evident, nu poate spune nimic, iar ministrul usrplus tace filosofic. Era mai usor pe fb, cu critica fara discernāmânt, nu? Acum, la treaba, la butoane, e cam greu la deal cu boii mici. Mici la actiune dar tari în gurā!”, a mai scris Gabriela Firea, pe pagina sa de de Facebook.

Citește și: Cîțu blând, zgârie rău. Se tranșează situația operatorilor economici din subordinea ministerelor

#News