Malaga, orașul preferat de persoanele care vor să-și schimbe definitiv reședința

89% dintre cei chestionați susțin că localnicii din Malaga sunt extrem de prietenoși cu turiștii

Malaga
Malaga sursa foto wikipedia

Malaga sau capitala soarelui este orașul spaniol care ocupa primul loc în topul destinațiilor de relocare la nivel mondial, arată datele unui raport intocmit de Internations. Clasamentul a fost realizat pe baza răspunsurilor a peste 12.000 de persoane din peste 150 de state, potrivit digi24.ro.

89% dintre cei chestionați susțin că în Malaga localnicii sunt extrem de prietenoși cu turiștii, în timp ce doar 65% dintre aceștia susțin că se bucură de aceeași ospitalitate la nivel global.

Orașul este apreciat pentru vremea bună, pentru ofertele variate de petrecere a timpului liber, dar mai ales pentru prețul accesibil al locuințelor și costurile reduse ale traiului zilnic. Orașele spaniole au dominat topul primelor zece destinații pentru expați în 2023. Clasamentul care include, de asemenea, un indice Expat Essentials, care analizează serviciile digitale, birocrația, locuințele și limba arată că Malaga este în acest moment cel mai bun oraș din lume pentru expați.

  Potrivit respondenților la sondaj, Malaga este orașul cel mai bine cotat la nivel mondial în ceea ce privește amabilitatea

Aproape 90% dintre respondenți spun că localnicii sunt deosebit de primitori cu rezidenții străini. Orașul s-a clasat pe locul al doilea la nivel mondial în ceea ce privește calitatea vieții și posibilitatea de a lega noi prietenii.  Malaga mai revendică primul loc pentru clima blândă și vremea plăcută.

Orașul se află în top 10 locuri destinate călătoriilor sau șederilor scurte între alte destinații și ocupă același loc în privința asistenței medicale. 

Din perspectiva muncii, Malaga se situează pe locul 13 la capitolul muncă în străinătate și ocupă poziția 41 în ceea ce privește oferta locală de muncă, deși se situează pe primul loc în ceea ce privește subcategoriile „muncă și timp liber” și „echilibru între viața profesională și cea privată”. Alte două orașe spaniole preferate de expați sunt Alicante, pentru locuințele accesibile, și Valencia, care are servicii remarcabile de asistență medicală. Dorian Popa jură că nu va mai consuma canabis niciodată