„Frigider” sumerian, vechi de 5.000 de ani, descoperit în Irak

El era folosit pentru păstrarea şi conservarea alimentelor în Sumeria antică, în urmă cu 5.000 de ani.

O echipă de arheologi italieni şi americani a descoperit într-un sit din sudul Irakului ceea ce se crede că ar fi fost un fel de frigider folosit pentru păstrarea şi conservarea alimentelor în Sumeria antică, în urmă cu 5.000 de ani. Descoperirea „tavernei” a fost realizată pe locul capitalei unuia dintre cele mai importante oraşe-stat din Mesopotamia, vechiul Lagaş, în prezent Tell al-Hiba, potrivit digi24.ro.

Arheologii de la Universitatea din Pisa şi Universitatea din Pennsylvania au descoperit ceea ce au descris drept o zonă de luat masa în aer liber, cu bănci, un cuptor, recipiente pentru conservarea alimentelor, resturi de alimente antice şi un „frigider” numit „zeer.

Este un termen în arabă care descrie tehnica „vas în vas” de conservare a alimentelor şi băuturilor prin protejarea lor de căldură. Hanul din 2.700 î.e.n. a fost descoperit la doar 50 de centimetri adâncime, la Tell al-Hiba.„Descoperirea aduce informaţii noi pentru studiul dietei şi preparării alimentelor în Mesopotamia, până în prezent cunoscute şi examinate în mare măsură prin texte, care totuşi nu acoperă cele mai vechi perioade ale sumerienilor”, a declarat Sara Pizzimenti, lector în arheologie şi istoria artei din Orientul Apropiat la Universitatea din Pisa, potrivit ANSA.

„În interiorul unui local public pentru producerea, distribuirea şi consumul meselor, lucru care cel mai probabil se întâmpla în curtea mare cu bănci, au fost găsite în jur de o sută de boluri cu resturi alimentare alături de dispozitive pentru conservarea alimentelor şi băuturilor”, a adăugat cercetătoarea.

Petre Daea: Există posibilitatea să refacem patrimoniul pomicol al României