Margherita din Clejani, amendă-penală usturătoare pentru conducerea sub influența drogurilor

Trebuie să scoată peste 3.000 de euro din „buzunar”

Margherita din Clejani a primit o condamnare de 200 de zile-amendă în dosarul în care este acuzată că a condus sub influența drogurilor, potrivit minutei Judecătoriei Sectorului 4. Margheritei i se interzice dreptul de a conduce pentru un an de la data rămânerii definitive a deciziei instanței, aceasta având drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Margherita a primit o amendă penală de 16.000 de lei care, dacă nu va fi achitată, se va transforma în 200 de zile de pușcărie. „Condamnă pe inculpata MANOLE Myriam-Margareta la pedeapsa amenzii în cuantum de 16.000 lei, calculată prin înmulţirea unui număr de 200 zile-amendă, cu suma de 80 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe (fapta din 23.05.2020).

Aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere pe o perioadă de 1 an de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Dispune obligarea inculpatei la plata sumei de 2.675,65 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 2.375,65 lei aferentă urmăririi penale, suma de 100 lei aferentă fazei de cameră preliminare și suma de 200 lei aferentă fazei de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatei şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03.11.2021”, se arată în minuta instanței.

Junirorii Clejanilor, copii cu năbădăi

Problemele cu legea par să se țină scai de juniorii Clejanilor, Fulgy fiind trimis luna trecută la un medic de specialitate, psihiatrică, iar în cazul refuzului, pasul următor ar fi internarea forțată. De altfel, acesta a mai fost „clientul” unei clinici de dezintoxicare, dar se pare că tratamentul nu a fost la nivelul așteptărilor celebrilor părinți, Viorica și Ioniță din Clejani.

„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti de luare a măsurii de siguranţă de obligare provizorie la tratament medical a inculpatului MANOLE DAN CONSTANTIN FULGERAȘ, propunere formulată prin rechizitoriul nr. 6686/P/2021 din 22.09.2021 înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti sub nr. 21488/301/2021. Dispune obligarea provizorie a inculpatului MANOLE DAN CONSTANTIN FULGERAȘ la tratamentul medical prescris de un medic de specialitate până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. (…) Dacă suspectul sau inculpatul încalcă cu rea-credinţă măsura obligării provizorii la tratament medical, judecătorul (…) dispune (…) internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului”, se arată în hotărârea emisă de instanța de judecată.

Citește și: Fulgy, pericol public. Ori tratament, ori internare