Femeie din Botoșani, împușcată mortal de soțul ei

Ea a fost împușcată în gât cu o armă cu aer comprimat , care s-a descărcat accidental

Arma
Arma sursa foto pixabay

 Cadavrul unei femei a fost descoperit într-o casă din județul Botoșani. Femeia avea o plagă împușcată la gât, iar în apropiere a fost găsită o armă cu aer comprimat, potrivit stiripesurse.ro.

La data de 4 septembrie 2023, în jurul orei 20:00,  oamenii legii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie, de 50 de ani, din comuna Hilișeu Horia a fost găsită în stare de inconștiență în locuință.

Aceasta prezenta o plagă împușcată la nivelul gâtului, ulterior fiind constatat decesul de către cadrele medicale”, au anunțat polițiștii. „În camera în care se afla cadavrul a fost descoperită o armă. Proprietarul nu are autorizație, au precizat oamenii legii.

„În camera în care se afla victima a fost descoperită o armă neletală, cu aer comprimat pentru tir sportiv. Din primele verificări s-a stabilit faptul că arma respectivă era procurată dintr-o altă țară si introdusă în România de o cunoștință a familiei victimei, fiind utilizată pentru a alunga animalele sălbatice din apropierea gospodăriei. Arma este din categoria celor supuse autorizării, însă proprietarul nu era autorizat în acest sens”, au explicat polițiștii. Anchetatorii fac verificări pentru a afla ce s-a întâmplat. Ei au deschis un dosar penal de ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și contrabandă.

Din cercetările efectuate până în acest moment a reieșit faptul că arma respectivă ar fi fost mânuită de soțul victimei, împrejurare în care s-ar fi descărcat accidental, iar muniția percutată a rănit femeia în zona gâtului.

Bărbatul ar fi împrumutat arma de la un tânăr, de 21 de ani, din aceeași localitate care ar fi procurat-o dintr-o altă țară si a introdus-o în România fără drept. Acesta nu era autorizat să dețină sau să folosească astfel de arme. Față de tânărul, de 21 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept.

Urs accidentat mortal pe Autostrada A3