Urs accidentat mortal pe Autostrada A3

Animalul a fost lovit consecutiv de două mașini, impactul fiind fatal

Urs
Urs sursa foto pixabay

Un urs a fost accidentat mortal luni pe Autostrada A3 Turda-Borș, în zona localității Gilău. Animalul a intrat pe șosea, fiind lovit de un șofer de Tir, care din cauza vitezei nu l-a mai putut evita, potrivit stiripesurse.ro.

Ulterior, ursul a fost acroșat de un al doilea autoturism, iar în urma dublului impact, animalul a decedat.

 Accidentul s-a produs pe sensul Gilău-Turda, pe A3. „În drum spre muncă am surprins pe autostrada A3, locul unde un urs de circa 200 kilograme a fost lovit mortal de o dubă spre direcția Turda. Faptul uimitor este dimensiunea mare a acestui animal, care prezintă un mare pericol”, a scris un martor pe rețelele sociale.

„Un conducător auto de 43 ani, din municipiul Brașov, care se deplasa cu un ansamblu de vehicule a lovit un urs care a apărut pe partea carosabilă, neputând evita animalul sălbatic. Ulterior, un autoturism a acroșat ursul aflat pe parea carosabilă”, a transmis IPJ Cluj. În urma dublului impact, animalul a decedat, cele două mașini implicate suferind pagube materiale, spun polițiștii. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. La locul accidentului au ajuns reprezentanții DRDP, dar și cei de la Garda de Mediu Cluj, care au preluat ursul decedat.

Șeful Gărzii de Mediu Tulcea, reținut de procurorii DNA în timp ce lua șpagă