3 iulie 2023, cea mai călduroasă zi înregistrată până acum de meteorologi la nivel mondial

Luni, temperatura medie globală a fost de 17,01 grade Celsius, depăşind recordul prevedent din august 2016, care a fost de 16,9 grade Celsius

Luni, 3 iulie 2023, a fost cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată de meteorologi la nivel global, potrivit datelor transmise de Centrul Naţional din Statele Unite pentru Previziuni de Mediu, potrivit g4media.ro.

Luni, temperatura medie globală a fost de 17,01 grade Celsius, depăşind precedentul record din august 2016, care era de 16,9 grade Celsius, într-o perioadă în care mai multe valuri de căldură s-au produs în mai multe regiuni ale lumii.

Sudul Statelor Unite este afectat de câteva săptămâni din cauza unui dom de căldură intensă. În China, un val de căldură persistentă continuă să se manifeste, cu temperaturi în jurul valorii de 35 de grade Celsius. În Africa de Nord au fost înregistrate temperaturi apropiate de pragul de 50 de grade Celsius. Chiar şi în Antarctica, unde este iarna, au fost înregistrate temperaturi anormal de ridicate. Baza ucraineană de cercetări ştiinţifice Vernadsky, amplasată în Argentine Islands din largul continentului acoperit de gheaţă, a înregistrat un nou record de temperatură pentru luna iulie: +8,7 grade Celsius.

„Aceasta nu este o piatră de hotar pe care ar trebui să o celebrăm”, a declarat Friederike Otto, specialistă în climatologie la Institutul Grantham pentru Schimbări Climatice şi de Mediu din cadrul universităţii britanice Imperial College London

.„Este o sentinţă la moarte pentru oameni şi pentru ecosisteme”, a adăugat ea.Potrivit oamenilor de ştiinţă, schimbările climatice, în combinaţie cu apariţia fenomenului meteorologic El Nino, sunt vinovate pentru aceste temperaturi record.

Circulație restricționată timp de o lună, pe DN1, între Brașov și Predeal