Direcția Generală de Pașapoarte: Copiii mai mici de 14 ani nu pot ieși din țară doar în baza certificatului de naștere

Cetățenii români minori cu vârsta mai mică de 14 ani pot călători în străinătate doar cu pașaportul simplu electronic/ pașaportul simplu temporar

Cetățenii români minori nu pot călători în străinătate în baza certificatului de naștere, atenționează Direcția Generală de Pașapoarte. Unii părinți care încearcă să plece în vacanțe în străinătate cu copiii sub 14 ani află acest lucru în vamă, potrivit g4media.ro.

Cetățenii români minori cu vârsta mai mică de 14 ani pot călători în străinătate doar cu pașaportul simplu electronic/ pașaportul simplu temporar, subliniază instituția respectivă pe pagina de Facebook.

Cetățenii români minori cu vârsta mai mare de 14 ani pot călători cu documentele menționate mai sus sau în baza cărții de identitate (în statele membre ale Uniunii Europene, precum şi în statele terţe care recunosc cartea de identitate ca document de călătorie). Având în vedere că reglementarea condițiilor de intrare, ședere sau tranzit al unei țări reprezintă un drept al statului în cauză, li se recomandă cetățenilor români să verifice condițiile stabilite de statul pe teritoriul căruia urmează să efectueze călătoria, accesând site-ul Ministerului Afacerilor Externe, www.mae.ro, secțiunea Condiții de călătorie.

Indiferent de județul de domiciliu al solicitanților, cererile de paşapoarte simple electronice/paşapoarte simple temporare se depun în ţară, la oricare serviciu public comunitar de paşapoarte în cadrul programului de lucru cu publicul afişat pe www.pasapoarte.mai.gov.ro, de regulă în baza programărilor on-line efectuate pe platforma https://hub.mai.gov.ro/epasapoarte/programari/harta.

Termenul de eliberare a pașapoartelor simple electronice este de până la 5 zile lucrătoare, pentru cererile depuse în țară și pentru care solicitantul a cerut ridicarea din țară.

 Sute de turiști germani, blocați cu mașinile pe un drum forestier afectat de ploile abundente