Primul tronson din Transalpina de Apuseni va fi inaugurat în 15 decembrie

Drumul se va numi Transapuseana și a costat 73 milioane de euro

Muntii Apuseni
Muntii Apuseni.Surda foto pag de FB Descopera Muntii Apuseni

Primul tronson din drumul judeţean 107I din judeţul Alba, care traversează Munţii Apuseni, este aproape finalizat. El va fi recepţionat în 15 decembrie, potrivit g4media.ro.

Drumul, denumit iniţial Transalpina de Apuseni, va purta numele de Transapuseana

Autorităţile judeţene fac demersuri pentru ca denumirea să devină marcă protejată. Primul tronson din drumul judeţean (DJ) 107I, cu o lungime de 43 de kilometri, pe ruta Aiud – Bucium este aproape finalizat, fiind recepţionat pe 15 decembrie. Cunoscut iniţial ca ”Transalpina de Apuseni”, drumul va avea o denumire oficială.

„Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, instituţia a făcut demersuri pentru a proteja marca «Transapuseana». Astfel că, de acum înainte, şoseaua spectaculoasă din sudul Munţilor Apuseni va purta acest nume”. Cristian Panea, reprezentant al constructorului drumului, a declarat că pe lotul 1 au fost finalizate lucrările de consolidări, podurile şi podeţele dalate, rigolele pentru drenarea apelor pluviale, marcajul rutier (cu excepţia zonei Aiud).

De asemenea este gata şi turnarea ambelor straturi de asfalt, mai puţin în zona în care se lucrează la Aiud.

În prezent, se lucrează la amplasarea de indicatoare rutiere, borne kilometrice şi podeţe de acces. Pe lotul 2 al acestui drum se lucrează la 7 poduri din 13, fiind finalizate în procent de 90% lucrările de consolidări. Modernizarea DJ 107 I – Transalpina de Apuseni este cea mai mare investiţie pe un drum judeţean din România. Valoarea totală a proiectului de peste 73 de milioane de euro, în mare parte finanţat din fonduri europene. Drumul, în lungime de 78 de kilometri, face legătura între municipiul Aiud (Autostrada A10) şi zona Bucium – Abrud (DN 74). Recomandări de la Protecția Consumatorilor privind cumpărarea jucăriilor de Moş Nicolae