Municipiul Suceava ar putea intra din nou în carantină, la începutul lunii decembrie, din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19 şi a creşterii constante a ratei de infectare, a avertizat miercuri, primarul Ion Lungu.

„Dragi suceveni, de la sfârşitul săptămânii trecute am intrat în scenariul roşu. Creşte numărul de cazuri progresiv în fiecare zi. Ieri am ajuns la 3,31 de cazuri active la mia de locuitori. Dacă continuăm aşa, avem toate şansele să ajungem la începutul lunii decembrie la şase cazuri active la mia de locuitori, când se poate pune problema de intrare în carantină, conform precizărilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a spus Lungu, în conferința de presă săptămânală.

În ceea ce privește situația școlilor, consiliile de administrație vor peopune scenariile pentru următoarele 14 zile, în funcție de evoluția epidemiologică din fiecare unitate de învățământ.

„Fac un apel din nou la dumneavoastră să respectăm regulile pentru această epidemie, purtatul măştii în primul rând în spaţiile închise, deschise, pe stradă, în spaţii aglomerate, în birouri. Să păstrăm distanţa socială şi igiena personală. Cu riscul de a deveni insuportabil, de a fi înjurat pe reţelele de socializare, voi face tot ce pot să limităm răspândirea acestui virus şi nu în ultimul rând să salvăm cât mai multe vieţi omeneşti. (…) Pierdem oameni dragi în oraşul nostru aproape în fiecare zi. Nişte oameni iresponsabili ne trimit la Constituţie că nu respectăm drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Aici discutăm de viaţă şi de moarte. Vă implor, dragi suceveni, să respectăm regulile, să ajutăm indirect cadrele medicale din spital, care sunt epuizate în urma bătăliei pe care o duc cu acest virus nemilos de peste jumătate de an”, a transmis sucevenilor primarul Ion Lungu.

Reamintim că la Suceava a fost cel mai mare focar de coronavirus din România, iar municipiul reședință de județ și opt comune învecinate au fost în carantină două săptămâni, începând cu 30 martie. De la fost începutul pandemiei, în județul Suceava au fost confirmate 9.904, din care 212 în ultimele 24 de ore.

Alte trei orașe mari sunt la un pas de carantinare: Timișoara, Bistrița și Cluj, fiind foarte aproape de „limita” celor 6 cazuri la mia de locuitori.

Citește și: Timișoara și Bistrița, la un pas de carantinare

#News