Zeci de tone de substanţe inflamabile, introduse ilegal pe la Vama Giurgiu

Acestea erau transportate fără respectarea prevederilor legale

Politist frontiera
Politist frontiera sursa foto SNPPC

Poliţiştii de frontieră de la Giurgiu şi poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au descoperit, în urma unui control făcut la un autocamion, peste 20 de tone de substanţe inflamabile care erau transportate cu încălcarea prevederilor legale, potrivit news.ro.

Poliţia de Frontieră a anunţat, luni, că, la sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autocamion marca Renault, un cetăţean ucrainean în vârstă de 30 de ani

Acesta transporta, conform documentelor prezentate, substanţe inflamabile.

”Cu ocazia efectuării controlului, în baza unei acţiuni comune cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu-Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, poliţiştii de frontieră au descoperit 20 tone de substanţe inflamabile constând în flacoane tip spray ce conţin gaz butan, isobutane şi propane, precum şi mai multe recipiente tip butoi cu acetonă. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că transportul nu îndeplinea prevederile legale. Întreaga cantitate de substanţe, în valoare de aproximativ 2.500.000 lei, a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii din cadrul SAESP IPJ Giurgiu şi introdusă într-un depozit autorizat”, a arătat sursa citată. În prezent, faţă de şofer a fost întocmită lucrare penală pentru transport, tranzit de substanţe periculoase cu încălcarea prevederilor legale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsuri legale prin unitatea de parchet.

Femeie din Sibiu, moartă în urma infecției cu virusul West Nile