Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Un proaspăt absolvent de facultate a refuzat să plătească factura la restaurant pentru nu mai puțin de 17 persoane.

Tânărul suține că a fost blamat de familia sa. Membrii familiei au fost cei care l-au invitat cină, pentru a-l obliga, mai târziu, să achite întreaga notă de plată.

Întreaga familie, formată din 17 membri, a ales un restaurant scump, cu scopul de a sărbători. Petrecerea ”surpriză” s-a dovedit a fi un dezastru

Potrivit Mirror, tânărul a absolvit recent facultatea și a făcut tot posibilul pentru a-și găsi un loc decent de muncă.

Mulțumiți de reușitele sale, membrii familiei l-au invitat în oraș, cu scopul de a se distra împreună. Cu toate acestea, distracția a încetat în momentul în care ce a sosit nota de plată.

Bărbatul, în vârstă de 23 de ani, a vrut, inițial, să plătească doar pentru el și pentru bunicul său. Acesta a realizat că absolut toate rudele se așteptau ca el să fie cel care să acopere nota de plată, în valoare de mii de dolari.

În cele din urmă, bărbatul a cerut facturi separate, dar, după acest incident familia sa refuză să îl înțeleagă.

Într-un mesaj postat pe o platformă de socializare, tânărul absolvent a scris că membrii familiei l-au acuzat de ”lipsă de amabilitate”

Nota de plată era undeva la câteva mii de dolari. Sunt singurul membru al familiei mele care a fost la facultate și a absolvit. Familia a folosit doar o scuză pentru a petrece. Mi-au spus că mi-au organizat o petrecere surpriză. După, m-au forțat să plătesc. Singurul care m-a apărat și m-a înțeles a fost bunicul meu. Nu e corect să plătesc o factură mai mare decât salariul. Bunicul a încercat să explice că este problema lor, nu a mea”, a scris bărbatul pe Reddit.

Continuându-și mesajul, acesta a spus că a chemat chelnerul, a plătit pentru consumația sa și a bunicului său și au plecat împreună.

Le-am lăsat 200 de dolari. Să acopere ei restul, că au destui bani. Încă primesc telefoane în care mă acuză că trebuia să mă comport ca un bărbat și să achit întreaga notă”, mai scrie tânărul bărbat.