Agenția Europeană de Protecție a Mediului: Iași este cel mai poluat oraș din România

Astfel, în ultimii doi ani au fost înregistrate cantități considerabile de particule fine sau PM2.5.

Iași este cel mai poluat oraș din România, conform Agenției Europene de Protecție a Mediului, depășind Madrid și Paris la nivelul de poluare, potrivit stiripesurse.ro.

Potrivit ultimului raport al Agenției Europene de Protecție a Mediului, ieșenii respiră zilnic cel mai poluat aer din România, în ultimii doi ani fiind înregistrate cantități considerabile de particule fine sau PM2.5.

„Compuşi cancerigeni care, dacă sunt în concentraţii mari, iar expunerea populaţiei este prelungită (spre exemplu, pietonii care rămân mult timp lângă bulevardele intens circulate, pe refugiul de aşteptare a autobuzelor sau tramvaielor) pot produce disconfort şi afecţiuni grave, în cazuri extreme”, susţine cercetătorul şi profesorul Silviu Gurlui, cadru didactic la Facultatea de Fizică a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Secretarul de stat în Ministerul Mediului, Bogdan Balanişcu, a declarat că Iași este pe locul 20 în Europa la poluare

Secretarul de stat a subliniat că trebuie luate măsuri pentru ca Iaşiul să nu mai ocupe un loc fruntaş în topul celor mai poluate oraşe, iar una dintre soluţii vizează traficul şi parcul de maşini. Potrivit acestuia, trebuie redus numărul maşinilor poluante, iar transportul alternativ să fie mai atractiv. „Din păcate, Iaşiul are doar două parcuri şi aici mă refer doar la zona Copou. Zona Dacia – Alexandru cel Bun, cartierul cu cea mai mare populaţie, are foarte multe maşini şi prea puţine parcuri şi arbori. Dacă discutăm de zona Nicolina, e aceeaşi situaţie. Nu am văzut niciun demers serios din partea municipalităţii în acest sens. Calitatea aerului ne afectează viaţa”, a evidenţiat secretarul de stat Bogdan Balanişcu.

Se caută voluntari pentru igienizarea Lacului Tarnița