Udrea, pasibilă de un control judiciar marca DNA

Procurorii DNA ar avea în plan plasarea acesteia sub control judiciar, de frica unei posibile viitoare escapade în țările străine, așa cum s-a mai întâmplat și în trecut

După ce a primit 8 ani de închisoare cu executare, Elena Udrea s-a victimizat pe unde a putut, cu accese mici blesteme și gânduri negre la adresa judecătoarei „care și-a permis” să îi dea tocmai ei o pedeapsă „așa de mare”. Nu de alta, însă spălarea de bani, în opinia Elenei Udrea, n-are nici în clin, nici în mânecă cu fapte mult mai grave, pentru care se primește, de regulă, o astfel de pedeapsă. Desigur, Udrea uită faptul că în 2018, înainte să fie condamnată în dosatul „Gala Bute”, a fugit în Costa Rica de unde autoritățile române au recuperat-o destul de greu.

Procurorii DNA doresc plasarea sub control judiciar a Elenei Udrea

Conform Antena 3, procurorii DNA ar avea în plan plasarea acesteia sub control judiciar, de frica unei posibile viitoare escapade în țările străine, așa cum s-a mai întâmplat și în trecut, de altfel. Potrivit sursei citate anterior, cererea DNA urmează să fie analizată de Curtea de Apel București.

„Deja am avut o condamnare, am fost arestată, am fost plecată în afară țării, ce trofeu să mai fie Elena Udrea? Sau poate să fiu exemplu că vreodată dacă ai fost împotrivă sistemului ei niciodată nu te lasă. Toată lumea mă întreabă asta (n.r.: dacă plec din țara). Și unde să te duci? Am fost plecată, am stat în pușcarie afară. Domn’e, nu vreau să mă duc să colind pușcăriile lumii. Credeți că mai păsa cuiva de niște români hăituiți la ei prin țară?”, a declarat Elena Udrea, la Antena 3.

Citește și: Udrea, ultima cale de apărare: blestemul