CTP - foto Digi24 (captură)

Cristian Tudor Popescu (CTP) este de părere că îmbolnăvirea lui Donald Trump este rezultatul direct al nepăsării acestuia vis-a-vis de pandemia de Coronavirus. De altfel, președintele american s-a întrecut pe sine în declarații demne de „teoria conspirației” de-a lungul timpului, sugerând, la un moment dat, că leacul minune s-ar afla într-o injecție cu o substanță pe bază de clor.

„Donald Trump s-a infectat pentru că a batjocorit virusul și pe cetățeni, pentru că nu i-a păsat de cei 200.000 de americani care au murit ce COVID-19, pentru că a făcut raliuri electorale fără protecție, cu un număr mare de oameni, pentru că a umblat fără mască și și-a bătut joc de cei care purtau mască, cum fac și unii de pe aici, de pe la noi, pentru că a spus că virusul nu e numai vlăguit cum se zicea pe aici, ci e terminat, nu face nimic…”, a spus CTP.

CTP: „Și acum s-a îmbolnăvit. Absolut logic!”

Astfel, Cristian Tudor Popescu îi recomandă, în glumă, lui Donald Trump să-și folosească leacul minune și să se injecteze cu detergent, poate-poate așa va scăpa de nenorocirea din pragul alegerilor prezidențiale.

„Ce i-aș recomanda eu… I-aș spune: „Domnu’ Trump, injectați-vă domne niște detergent, domne!”. Să-și injecteze niște detergent, sau să primească generoasa ofertă a omologului său, Vladimir Putin, un vaccin Sputnik, rusesc, care o să-l pună pe picioare imediat. Omologul și prietenul său Putin”, a mai declarat Cristian Tudor Popescu (CTP) la Digi 24.

Citește și: Donald Trump și Melania Trump, confirmați cu COVID-19

#News