Dacă la alegerile locale, de orice urmă de alianță cu PSD s-a ales praful, iată că Victor Ponta scoate din nou batista albă din buzunar și-o flutură înspre PSD de la nivelul brâului, ca s-o poată băga rapid înapoi, caz în care social democrații nu percutează doleanțelor sale. Potrivit liderului PRO România, caz în care s-ar concretiza o așa-zisă alianță pentru parlamentare, își dorește ca obiceiul „blatului” să dispară, amintind de „fake-moțiunea” care s-a dovedit a fi un real eșec pentru social democrați.

Victor Ponta: „Noi, PRO România, vom avea un rezultat bun la locale, la parlamentare, dar suntem prea mici ca să spunem că dăm jos PNL”

„A fost o fake-moţiune, să fie foarte clar. Pentru electoratul şi aleşii PSD a fost un semnal că cinci ani de acum încolo nu se mai bate nimeni pentru ei. Or, eu vreau să întorc acel mesaj şi să spun: nu e aşa! Dacă scăpaţi de trădători, dacă scăpaţi de vânzători, dacă scăpaţi de tot felul de aranjori, eu cred că putem să facem o stângă puternică, care să bată PNL acum, în decembrie, la Parlament. Dar dacă aveţi în continuare lideri care se ocupă de vândut voturi, noi, cei de la PRO România, nu intrăm cu voi în blat. (…) Noi, PRO România, vom avea un rezultat bun la locale, la parlamentare, dar suntem prea mici ca să spunem că dăm jos PNL. Ar trebui o alternativă. O alianţă electorală PSD – PRO România pentru parlamentare ar fi pe primul loc, dar contează cu cine faci. (…) La blaturi nu mergem, la bătălie cu PNL, mergem. (…) Momentul de luni a fost o mare greşeală, care poate fi îndreptată după alegeri, cu condiţia ca şi în partea PSD-ului să mai scape de conserve”, a declarat Victor Ponta, potrivit Agerpres.

Citește și: Ponta a descoperit mișmașuri la PNL: alte măști, altă distracție

#News