Festivalul Medieval de la Suceava, organizat între 17 și 20 august

La manifestare vor participa 37 de trupe din șapte țări

La ediția de anul acesta a Festivalului Medieval „Ștefan cel Mare” din Suceava vor participa  37 de trupe din România și din alte șase țări. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, care i-a invitat pe suceveni, inclusiv pe cei din Diaspora, dar și pe turiștii prezenți în județ să participe în număr cât mai mare la acest festival, potrivit g4media.ro.

„În ultimii 15 ani am organizat în Cetatea de Scaun a Sucevei acest festival medieval care a crescut de la an la an. Acum Suceava este în măsură să spună că are cel mai mare festival medieval organizat din toată țara. Iar anul acesta, între 17 și 20 august vă invităm la acest mare festival medieval”, a spus Flutur

. El a arătat că cele 37 de trupe participante sunt din România, Ucraina, Turcia,  Bulgaria, Ungaria, Slovacia și Republica Moldova, interesul pentru participarea la festivalul medieval de la Suceava fiind foarte mare. Șeful administrației județene a spus că festivalul va debuta pe 17 august, cu tradiționala paradă medievală. În programul festivalului vor mai fi spectacole cu foc și ecvestre, demonstrații ale trupelor participante, dar și o reprezentație a piesei „Apus de Soare”. Gheorghe Flutur a arătat că la ediția de anul trecut a festivalului au fost aproximativ 30.000 de spectatori. Prima grădină zoologică holografică din lume, deschisă în Australia