E o lozincă amuzantă despre cărți: ”Cărțile te fac neprost!”. Și este și cât se poate de adevărată. A tot circulat prin spațiul media și continuă să circule, în ideea că putem alege să nu ne lamentăm, ci să citim. Alegem dintre recomandările prietenilor, alegem din reclame și alegem să recitim.

S-au făcut numeroase studii pe perioada de pandemie care nu, nu s-a încheiat, oricâți se bat cu pumnul în piept că pleacă în concediu. Concediu de la pandemie nu există. Și nici o vacanță de la cultură nu ar trebui să existe.

Unul dintre studii arată că, pe perioada de distanţare socială, dar și pe perioada verii, oamenii au decis altfel de investiții: investiție în cultură. Investiție în cărți, în relaxare și în educație. Și, da, ne putem autoeduca.

Astfel, s-a înregistrat o creştere semnificativă a vânzărilor de carte din categoria Beletristică. În primele șapte luni ale anului, au fost comandate cu 27% mai multe cărţi faţă de perioada similară din 2019.

De asemenea, cele mai multe cărţi au fost comandate din Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi şi Braşov. În plus, comanda medie a crescut cu 15% în această perioadă, ajungând aproape de 100 lei.

”Cărţile însoţite de recenzii şi review-uri se numără printre bestseller-urile verii pe Libris.ro. E un semn că românii citesc tot mai mult cărţi recomandate, mai ales când vine vorba de beletristică.

În topul aprecierilor cititorilor se află autori străini contemporani consacraţi, dar şi poveşti inspiraţionale locale, precum volumul 27 de paşi, semnat de Tibi Uşeriu.

Perioada de distanţare socială, dar şi vacanţa de vară au coincis cu o creştere semnificativă a vânzărilor de carte din categoria Beletristică pe Libris.ro. Astfel, în primele 7 luni ale anului au fost comandate cu 27% mai multe cărţi faţă de perioada similară din 2019”, se arată în comunicatul Libris.ro.

Cititul nu e o modă. Cititul dezvoltă creierul și da, cititul reduce stresul și depresia. Duce la o memorie mai bună, la un nivel de creativitate sporit și antrenează memoria. Și, dacă tot vorbim de memorie: să citim. E un an pe care nu-l vom uita.

Citește și: Orban, despre începerea școlii: ”Suntem în 3 august”

#News