Diana Șoșoacă (captură video)

Diana Șoșoacă a răbufnit la adresa lui Ludovic Orban, după ce acesta a anunțat că va schimba Regulamentul pentru a nu mai permite derapaje de comportament ca cel din ziua în care în plenul Parlamentului a fost dezbătută și votată moțiunea de cenzură și unde senatoarea neafiliată s-a prezentat cu un sac de cadavre. De altfel, Diana Șoșoacă este cunoscută ca fiind una cele mai contestatare ale existenței pandemiei și tot ceea ce ține de acest lucru, fie că vorbim de restricții, măști sau vaccinare.

Într-o declarație politică, publicată pe pagina sa de Facebook, Diana Șoșoacă a lansat acuzații extrem de grave la adresa lui Orban, a actualului Guvern, precum și spre șeful statului, susținând că vinovații pentru situația în care se află acum România vor „plăti până la ultima picătură de sânge”.  Mai mult, Diana Șoșoacă îi atrage atenția lui Ludovic Orban, cu privire la îndrăzneala acestuia de a-i face observație, senatoarea evidențiindu-și acest statut, dar și faptul că este un „avocat cu o reputație neștirbită”, uitând parcă momentele în care în live-urile pe care le face nu există să folosească cuvinte injurioase, chiar și la adresa lui Orban căruia i-a spus de mai multe ori „marș de aici”.     

„Dumneata, dle Deputat, să îndrăznești să faci observație și să te pronunți cu privire la bunul-simț și gradul de civilizație al unui om, cu atât mai mult al meu în calitate de senator al României și avocat cu o reputație neștirbită, atunci când o să ai căderea, studiile, experiența și meritele profesionale care să îți confere acest drept. Până atunci grobianismul, misoginismul, atitudinea dictatorială, aroganța, insolența, vulgaritatea, incultura și primitivismul te caracterizează.

Dumneata, dle deputat, să ai pretenția să te exprimi cu privire la comportamentul unui om, cu atat mai mult cât incultura pe care o manifești nu ți-a dat voie să înțelegi simbolistica unui gest, atunci când o să înveți cine este Eminescu și nu o să-ți mai permiți vreodată în viață să întrerupi recitarea lui.

Dumneata ar trebui să-ți amintești cum grobianismul caracteristic te-a îndemnat să îți jignești o colegă de partid numind-o „salteluță”, fără să ai cunoștintă de faptul că este dezonorant pentru un bărbat să se raporteze în acest mod abject față de o femeie, indiferent de legăturile dintre ei, și niciodată nu are voie să exprime public o astfel de insultă”, a scris Diana Șoșoacă.

Declarații pe hârtie, declarații în Plen

Totodată, Diana Șoșoacă i-a reamintit „dubla măsură” cu care autoritățile au tratat populația în starea de urgență, când era nevoită să aibă declarații pe proprie răspundere pentru a ieși din casă, dar cum la Guvern, Orban își aniversa ziua de naștere.

„Dumneata, dle deputat, ar trebui să-ți amintești că inclusiv în discursul din cadrul moțiunii de cenzură nu te-ai putut abține să nu aduci în discuție băutură, aceeași băutură care îți denotă așa-zisul bun-simț în perioada stării de urgență când, cu o insolență inacceptabilă, sărbătoreai evenimente private în Guvernul României, bând și fumând alături de alți colegi, în timp ce poporul român era obligat să stea închis în casă și să semneze declarații ca să își cumpere o pâine, iar cei care nu dețineau declarații erau amendați cu 20.000 de lei și bătuți de așa-zișii polițiști și jandarmi pe care îi angajați pe bandă rulantă, fără niciun fel de condiție decât aceea de a fi buni bătăuși și obedienti de ordine, făcându-și de râs restul colegilor profesioniști”, a mai scris Șoșoacă, întrebându-l pe Orban câte declarații a semnat. „Ai curaj să le spui oamenilor că demnitarii sunt exceptați?”

„Să ai dreptul să vorbești de schimbarea Regulamentului, atunci când vei învăța ce înseamnă legea și puterea ei”

Diana Șoșoacă și-a continuat lunga declarații cu altă serie de acuze. „Dumneata, dle deputat, să îndrăznești să vorbești de civilizație și bun-simț când o să le explici oamenilor care 1 an de zile nu au putut să își facă nunți și botezuri din cauza „mascaradei plandemice” pe care ai condus-o împotriva propriului popor, iar dumneata ai participat alături de alți 800 de pnl-iști la o nuntă în care poliția nu v-a deranjat o secundă, în timp ce românii erau bătuți pe stradă și erau terorizați de ordinele dumitale și ale miniștrilor din subordine.

Dumneata, dle deputat, să ai tupeul să vorbești de educație și bun-simț când o să îți ceri iertare poporului român pentru internarea abuzivă a asimptomaticilor și pentru distrugerea învățământului românesc, 2 ani din viața copiilor noștri aruncați în analfabetism funcțional.

Dumneata, dle deputat, să ai dreptul să vorbești de schimbarea Regulamentului, atunci când vei învăța ce înseamnă legea și puterea ei, când o vei respecta și îți vei cere iertare întregului sistem juridic pentru insolența de a-i jigni pe judecătorii de la CCR și Avocatul Poporului amenințându-i că îi desființezi și acuzându-i de trădare, când primul trădător ești dumneata și președintele tău”, a mai scris senatorul ce a intrat în viața politică după ce a candidat pe listele PAUR, de unde a fost exclusă în februarie, tocmai din cauza comportamentului nedemn pentru un demnitar.

Diana Șoșoacă are o lista lungă

„Dumneata, dle deputat, să îți permiți să schimbi ceva în această țară când o s-o faci pentru interesul poporului și nu pentru a-ți proteja conștiința încărcată de distrugerea vieții oamenilor și copiilor în pandemie, dacă oi avea așa ceva. Și lista continua…. ar trebui să îți scriu luni de zile de traumele provocate poporului român de dumneata, președintele tău, miniștrii tăi, Arafatul vostru!

Dumneata, dle deputat, să ai căderea să vorbești de bun-simț și civilizație când vei învăța să îți asumi, alături de Cîțu și guvernul vostru, uciderea a peste 26000 de oameni aruncați în saci de tipul celui pe care ți l-am adus în Plen ca să nu uiți crimele pe care le-ai semnat, deși noi te-am avertizat că omori oameni cu zile. Sacul acela reprezintă toate durerile și chinurile unui popor căpușat de voi, politrucilor, famenilor și distrugătorilor de neam și țară. Ne-ați sclavizat și vândut, ne-ați distrus visele, viețile și speranțele, ne-ați alungat copiii, frații, părinții în pribegia străinătății ca să vă lăfăiți voi aici și să faceți pe pedagogii bunului-simț, la un pahar și un trabuc. Ați ucis spiritul românilor, i-ați făcut să le fie rușine că sunt români, i-ați învrăjbit și i-ați îngenuncheat, i-ați obidit și înjurat, le-ați pus cătușe și i-ați bătut, le-ați luat dreptul de a mai respira și dumneata, ai tupeul să mi te adresezi mie, pentru faptul că ți-am adus aminte ceea ce ești, ceea ce sunteți?- Niște mișei!”, a mai scris Diana Șoșoacă.

Totodată, aceasta îi reproșează lui Orban că este prea arongant să ceară schimbarea Regulamentului ce o vizează pe „mama națiunii”, așa cum este supra-numită Diana Șoșoacă.

„Dacă pnl-iștii ar mai avea un pic de demnitate, nu ar alege niciunul dintre voi, voi, cei care ați încălcat Constituția României la ultima moțiune de cenzură interzicând dreptul la exercitarea votului și dumneata ai aroganța să îmi spui că schimbi Regulamentul? Crezi că o schimbare de Regulament vă va pune într-o lumina sfântă? Mai ai ceva sfânt, Orbane?”, a mai precizat Șoșoacă.

Ține minte ce îți spun: noi nu uităm, noi nu iertăm! Noi suntem pedeapsa voastră! Veți plăti pâna la ultima picătură de sânge a acestui popor obidit! Să nu uiți, Darie! Să nu uiți! (Dacă ai fi cult, ai știi ce înseamnă)”, a concluzionat senatoarea „tuturor românilor”.

Vezi aici Declarația Politică

Citește și: Diana Șoșoacă va avea plângere, la Senat