Andrei Caramitru / Dan Barna / Claudiu Năsui

Andrei Caramitru, fostul consilier al liderului USR, Dan Barna, critică la rându-i, proiectul de lege pus la punct de către liberala Alina Gorghiu. În opinia lui Andrei Caramitru, un astfel de proiect de lege nu face decât să-i asigure pe politicienii ce au de executat pedepse de până în 7 ani de faptul că pot sta cuminți acasă, acolo unde este cald, bine și confortabil.

Astfel, acesta avertizează asupra faptului că o astfel de lege nu va face decât să creeze precedent pentru furt din banul public, întrucât o pedeapsă cu executare la domiciliu reprezintă o vacanță, nu o sentință.

„Ce se întâmpla când casa omului arde și are înăuntru toți banii? Se duce repede sa își salveze banii. După – cheamă pompierii sa ii stingă casa, el stand departe sa nu inhaleze fum. Și după spera sa ii dea altcineva banii sa o reconstruiască. E clasic.

Exact asta se întâmpla acum. Casa arde. Totul se duce de râpa. Așa ca politicienii, primarii, baronii prăduiesc absolut tot din toate bugetele. Acum. Scot banii din casa care arde. Nivelul de furt care se întâmpla acum depășeste orice am văzut vreodată.

Și – ca sa se asigure ca totul e ok – dau o lege (prin PNL-ista Ghorgiu) prin care nu mai faci pușcărie. Stai acasă doar. E ok. Cu multe multe milioane de EUR in cont.

Ticăloși. Trebuie – trebuie – sa plătească. Toți. Până la ultimul”, scrie Andrei Caramitru pe Facebook.

Vă reamintim faptul că Liviu Dragnea are de ispășit o pedeapsă de 3 ani și 6 luni.

Citește și: PLUS nu e de acord cu Gorghiu și face un apel către Senat

#News